În cadrul interviului, liderul mişcării protestatare a făcut totalurile anului 2016, dar şi despre aşteptările anului 2017.
Dle Năstase, dacă v-aş ruga să faceţi o caracteristică generală anului politic 2016, care ar fi aceasta?
Andrei Năstase: Anul 2016 a fost unul extrem de complicat. Pe de o parte, trebuie să constatăm că gruparea criminală, care a uzurpat puterea, şi-a consolidat poziţiile la vârf. Practic, toate instituţiile au fost capturate. Pe de altă parte, rezultatele alegerilor prezidenţiale directe au arătat, fără putere de tăgadă, potenţialul nostru uriaş. Putem spune cu certitudine, că anul 2016 a fost anul deşteptării masive a populaţiei ţării, anul care ne dă toată încrederea că vom câştiga alegerile parlamentare anticipate sau în termen. Iar pentru ca acestea să se desfăşoare în condiţii echitabile e nevoie de o şi mai bună conjugare a eforturilor electoratului din ţară şi din diasporă, ale opoziţiei democratice şi societăţii civile, ale presei independente şi ale instituţiilor comunitare şi de drept.
Aţi început anul politic 2016 cu ample proteste împotriva guvernării. Există opinia, că nu trebuia să vă opriţi, dar să mergeţi până la capăt, până aţi fi obţinut demisia puterii. Cât adevăr este în această opinie?
Andrei Năstase: Problema protestelor este una complexă pentru R. Moldova, având în vedere şi contextul regional dominat de o gravă criză de securitate, în care ne aflăm.
Dacă am fi trăit într-un alt spatiu, într-o ţară guvernată de lege şi de politicieni oneşti, după un an de proteste paşnice de stradă a sute de mii de oameni, apoi şi sub forma celor peste 400 000 de semnături, acumulate de Platforma DA şi alte entităţi, demult această guvernare – acum ilegitimă – ar fi trebuit să-şi dea demisia. Aşa cum s-a întâmplat în Islanda sau la Bucureşti în câteva rânduri, acolo unde a protestat o masă de oameni infinit mai mică decât la Chişinău.
Protestul din 24 aprilie a fost unul ilustrativ în această ordine de idei. Orice guvernare ar fi plecat, cea a lui Plahotniuc a ales să blocheze drumurile, să sechestreze microbuzele de rută, a reuşit să intimideze lumea prin sate şi oraşe, să corupă o parte a aşa-zisei opoziţii. Puterea şi-a permis aceste abuzuri şi pentru că instituţiile internaţionale au ales tăcerea geopolitică ca reacţie.
Cu toate acestea, Platforma „Demnitate şi Adevăr” a demonstrat încă o dată stoicism, curaj şi devotament ţării şi cetăţenilor ei, nu a abandonat protestul, iar PMAN a fost în permanenţă plină de oameni. Lucrurile au devenit clare – Guvernul ştie ce vrea poporul, dar nu acceptă să-şi dea demisia. Poporul are două soluţii – fie să strige în van, fie să recurgă la forţă. Iar asta ar fi însemnat vărsare de sânge, distrugeri de edificii, victime omeneşti. Adică, exact de asta avea nevoie păpuşarul Plahotniuc, de un alt 7 aprilie 2009. Noi nu ne dorim aşa ceva şi am reuşit să-i deturnăm scenariul său diabolic de a ne provoca şi determina la ilegalităţi.
Am demonstrat prin fapte, că suntem un partid de esenţa europeană, civilizată, care acţionează inteligent, în strictă conformitate cu legea, respectând valorile europene şi universale. Un partid, care întotdeauna va lupta cu oligarhia şi guvernarea ilegitimă, dar niciodată cu mijloace şi metode ilegale. Altfel am deveni ca şi ei, nişte criminali.
Care credeţi că a fost motivul ce a dus la slăbirea opoziţiei protestatare, care la începutul lui 2016 era destul de unită în acţiunile sale împotriva guvernării?
Andrei Năstase: Egoismul, orgoliul, laşitatea şi duplicitatea unor politicieni a afectat enorm mişcarea protestatară. Cel mai mult a cântărit trădarea.
Conştienţi de faptul, că de unirea tuturor forţelor cetăţeneşti se temea cel mai mult regimul criminal, decizia de a protesta în comun a fost luată de către societatea civilă la Forumul Civic din 20 ianuarie curent, convocat de Platforma DA şi Consiliul Marii Adunări Naţionale.
Era exact în ziua şi ora când am aflat cu stupoare de hotărârea lui Plahotniuc de a-şi instala pe furiş Guvernul Filip, după ce eşuase să ajungă personal Prim-ministru.
Odată ce am reuşit să apropiem şi să consolidăm diferitele segmente ale societăţii, dezbinate adineauri pe cele mai diverse criterii, şi să facem front comun împotriva corupţiei, sărăciei, nedreptăţii, chiar mai puţin a contat prezenţa sau lipsa liderilor politici din tribună, ceea ce conta cu adevărat era prezenţa întregii ţări în PMAN.
La începutul primăverii, însă, un pretins lider protestatar a fost convins să abandoneze şi chiar să treacă neoficial de partea oligarhului. La Igor Dodon mă refer, bineînţeles. Preţul trocului l-am aflat în campania prezidenţială – suportul financiar, mediatic şi clemenţa instituţiilor coercitive şi de reglementare la abuzurile acestuia.
Un lucru, pe care trebuie să-l cunoască toţi acei care din inerţie sau neştiinţă l-au votat pe Dodon la prezidenţiale este că, ieşirea acestuia în septembrie 2015 în stradă, în faţa Parlamentului, pentru ca Platforma să nu-şi instaleze corturile, iar protestul să se transforme în unul politic şi sperietoare pentru Occident, a fost remunerată de către Plahotniuc, la fel ca şi trădarea lui Voronin şi votarea în 2012 a lui Timofti.
Anul 2016 a fost important pentru echipa Dvs. şi pentru faptul că aţi reuşit să adunaţi sute de mii de semnături în favoarea unui referendum constituţional. Atunci, aţi fost blocat în intenţia respectivă. Admiteţi că aţi putea reveni la această idee în viitor?
Andrei Năstase: Colectarea semnăturilor a fost un exerciţiu democratic nemaiîntâlnit în cei 25 de ani de independenţă. Şi nu e vorba numai de numărul record la nivel mondial, ci în primul rând de seriozitatea şi responsabilitatea cu care am desfăşurat acea campanie naţională.
Contactul cu oamenii, vizitarea lor la domicilii, discuţiile cu ei a fost ceva deosebit şi extrem de util pentru a simţi pulsul ţării, durerile reale ale cetăţenilor. Tocmai de aceea vom continua astfel de practici, iar atunci când vom face marea schimbare, vom recurge la astfel de metode, inclusiv prin mecanismele puterii de organizare a plebiscitelor pe cele mai importante probleme ale societăţii noastre, inclusiv modificarea Legii Supreme.
Nu regretaţi că V-aţi retras din cursa pentru funcţia de Preşedinte în favoarea Maiei Sandu? Or, mulţi consideră că Dvs. aţi fi avut mai multe şanse decât ea.
Andrei Năstase: Gestul meu a fost unul responsabil, dictat de propria conştiinţă şi neinfluenţat de nimeni. L-am făcut în numele şi beneficiul interesului naţional. Odată angajaţi, fără alternativă, în această competiţie inechitabilă, cineva trebuia să cedeze şi să muncească la fel de mult ca şi pentru sine însuşi.
Prin retragerea unuia dintre noi salvam nu doar campania electorală întârziată enorm, dar şi viitorul forţelor antioligarhice, democratice, proeuropene, care altfel ar fi fost decimate şi ostilizate, demoralizând şi cetăţenii, care şi-ar fi pierdut speranţa în ziua de mâine.
Prin faptul că m-am retras şi am muncit împreună cu întreaga Platformă „Demnitate şi Adevăr” în favoarea candidatului comun, le-am dejucat planul, i-am prins pe picior greşit, l-am eliminat din joc pe Lupu, piesa de bază a lui Plahotniuc. Am deconspirat, totodată, jocurile ipocrite ale păpuşarului cu Dodon, înţelese acum şi de mai mulţi concetăţeni, dar şi de partenerii străini ai R. Moldova. Imaginaţi-vă, să fi ajuns la parlamentare cu aceste aranjamente rămase în subteran.
Mă întrebaţi dacă aş fi avut mai multe şanse? Nu ştiu, acum e imposibil să aflu asta. Ar mai fi nevoie de un scrutin, probabil, pentru că, aţi văzut, sondajele nici în SUA şi nici în Franţa nu mai funcţionează, darămite intr-un stat capturat de mafie.
Nu am orgoliul să deţin o funcţie de dragul funcţiei şi sunt în stare să fac un pas în spate atunci când interesele ţării, mai presus decât cele personale şi chiar partinice, o cer. Acesta a fost şi mesajul, pe care am vrut să-l transmit membrilor şi simpatizanţilor Platformei „Demnitate şi Adevăr”, dar şi noii clase politice moldoveneşti. Gestul a fost apreciat atât în interiorul ţării, cât şi în exterior, iar asta înseamnă enorm pentru mine, om politic în devenire.
Pentru mine contează să pot veni cu o echipă politică puternică, profesionistă, integră a Platformei „Demnitate şi Adevăr”, cu nişte parteneri de nădejde pentru a face marea schimbare şi a readuce Republica Moldova în rândul ţărilor civilizate şi prospere.
Suntem sortiţi să facem istorie, iar parlamentarele ne oferă o bună oportunitate, pe care o vom valorifica împreună cu oamenii activi, integri şi profesionişti din toate regiunile ţarii şi din diasporă, pentru care Platforma a fost şi rămâne mereu deschisă.
Care, în opinia Dvs. a fost cel mai regretabil lucru şi cel mai bun lucru care s-au întâmplat în politica moldovenească în 2016?
Andrei Năstase: Cel mai regretabil lucru, produs în politica moldovenească, a fost scindarea populaţiei pe criterii politice, etnice şi, de ce nu, confesionale. Revenirea la blestematul vector geopolitic. Această polarizare excesivă e tocmai colacul de salvare a regimului oligarhic mafiot.
Iar cel mai bun lucru din politica moldovenească a fost cu siguranţă renaşterea speranţei. Renaşterea speranţei oamenilor cu demnitate de acasă şi din exemplara, demna şi frumoasa noastră Diasporă!
Acum putem spune cu fermitate, că poporul Moldovei are o alternativă viabilă actualului regim şi favoritului său la prezidenţiale, şi că această alternativă este capabilă nu doar să preia puterea, ci şi să guverneze ţara în mod eficient şi transparent, în interesul exclusiv al cetăţenilor.
Ce aşteptări aveţi de la 2017?
Andrei Năstase: Va fi un an complicat, dar şi plin de speranţe. Pe de o parte, Plahotniuc va încerca, prin sculele din justiţia totalmente discreditată, să ne intimideze, să ne lase în întuneric, să ne închidă sursele de informare, să ne corupă oamenii, pe de altă parte, sper că va exista o rezistenţă populară fără precedent, care într-o zi va pune pe fugă această gaşcă de bandiţi, care ne-au îngenuncheat ţara!.