În premieră, Iaşiul va fi gazda festivalului internaţional de muzică rock şi electro „Neverwas”

Neverwas, un nou festival major de muzică al României, va aduce la Iași, în perioada 30 iunie –  2 iulie, artiști de talie internațională și formații românești de top din lumea muzicii rock și electro. Mando Diao – trupa-fenomen a muzicii rock suedeze, Alex Clare – artist britanic care a ajuns în „top 10” în clasamentele europene și americane, Vița de Vie și Omul cu Șobolani se numără printre primele nume anunțate de organizatorii festivalului de la Iași. Neverwas Festival va însemna o premieră pentru zona Moldovei: trei zile și trei nopți cu zeci de concerte live pe două scene amplasate pe terenul Fermei Ezăreni, ce va fi transformat într-o oază de muzică live, reverie și spectacol. „Într-o atmosferă animată de zeci de DJ, participanții își vor putea petrece o mini-vacanță, bucurându-se de o experiență de festival completă și imersivă: vor avea la dispoziție zonă de concerte, dans, sport și activități în aer liber, proiecții de filme, o zonă dedicată copiilor, colțuri de relaxare și liniște, precum și zone cu instalații realizate de artiști vizuali. Bucătăria gourmet va fi asigurată de furnizori din întreaga țară, selectați să participe la festival. Atât pentru ieșenii care doresc să evadeze din oraș, cât și pentru turiști, Neverwas va avea o zonă de camping, cu toate facilitățile asigurate”, anunţă organizatorii, într-un comunicat de presă. La primul anunț de artiști, cap de afiș este Mando Diao, trupă suedeză de indie-rock-pop, cu șapte albume lansate din 2002 până în 2014. Trupa a devenit populară odată cu piesa Dance with Somebody, de pe albumul Gime Me Fire, lansat în 2009, care a propulsat formația în topurile europene. De la înființare și până în prezent au susținut peste 1500 de concerte pe marile scene din Suedia, Germania, Austria sau Japonia și au vândut peste 1,5 milioane de discuri. Mando Diao lucrează în prezent la un nou album, preconizat a fi lansat în cursul acestui an. Alex Clare a atins celebritatea internațională datorită piesei Too lose, piesă cu care a fost nominalizat în 2013 la BRIT Awards, la categoria British Single of the Year. Aflată pe albumul de debut al artistului britanic, piesa a devenit hitul numărul 1 în Germania și a urcat în top 10 în majoritatea clasamentelor internaționale de muzică. Cunoscut și pentru colaborările muzicale cu Rudimental, Diplo sau John Newman, cântărețul are până acum trei albume lansate: The Latenest of the Hour, Three Hearts şi Tail of Lions. MY BABY, Wareika și Plastic Mermaid, artiști internaționali din zona indie-rock și electro, vor evolua, de asemenea, pe cele două scene ale Neverwas. Dintre artiștii români care și-au confirmat prezența la festival fac parte Vița de Vie, Omul cu Șobolani, The Kryptonite Sparks, Inner, Tourette Roulette sau Pinholes. Vor fi prezente și două trupe din Republica Moldova – Cuibul și The Wax Road. Desfășurat sub semnul transformării, Neverwas va fi festivalul care își va propune să schimbe scena culturală a Iașului de la prima ediție. Biletele s-au pus în vânzare începând cu data de 20 februarie și costă 120 de lei pentru toate cele trei seri, respectiv 150 de lei pentru cei care doresc și camping. Acestea pot fi procurate din localurile partenere (Acaju, Jassyro, Rock’n’Rolla, The Trumpets șiTreaz& Nu), de pe site-ulfestivaluluiwww.neverwas.ro, sau de pe myticket.ro. (E.M.)