Scriitorul Andrew Nicoll, la Gaudeamus: Editorii de carte se miră când le respect deadline-urile

Nicoll a fost prezent sâmbătă la Târgul Gaudeamus pentru o întâlnire cu cititorii, deși ultimul său volum nu a apărut încă.

Pentru cea de-a patra carte a sa, Nicoll a avut ca deadline luna noiembrie a acestui an, dar în momentul în care a predat cele peste 80.000 de cuvinte cerute cei din editură i-au spus că nu au timp de volumul său, deoarece se pregătesc pentru proiectele de Crăciun.

„Trebuia să scriu 1.000 de cuvinte pe zi. A fost greu pentru că în această perioadă aveam referendumul legat de independența Scoției. Dacă nu scriam cele 1.000 de cuvinte într-o zi, în ziua următoare scriam 2.000. Mi s-a spus „scrie 80.000 de cuvinte până în noiembrie” și eu am scris 92.000 de cuvinte până în noiembrie. Editorii mi-au zis atunci, la predare, ‘Ah, e prea devreme, acum suntem ocupați cu proiectele de Crăciun’. Editorii nu sunt obișnuiți să lucreze cu jurnaliștii. Îți dau un deadline și apoi se așteaptă să îl depășești. Eu nu pot face asta pentru că mi-aș pierde slujba”, a declarat Nicoll.

„Au impresia că scriitorii cu care lucrează sunt hipersensibili, sunt artiști care pot fi jigniți de orice sugestie și când faci modificările pe care ți le cer sunt răvășiți de uimire”, a adăugat el.

„Ca jurnalist, trebuie să scrii oriunde și despre orice. Când îți cere șeful să scrii un text de 800 de cuvinte despre un burlan clasic negru, scrii 800 de cuvinte despre un burlan clasic negru. Nu poți spune ‘Oh, nu prea am chef’ sau ‘Nu am văzut niciodată așa ceva’. Pur și simplu trebuie să faci asta”, a spus autorul.

Dorința de a scrie și altceva decât materiale de presă a venit pentru Nicoll la vârsta de 40 de ani, când a vrut să lase ceva în urmă.
„Când am împlinit 40 de ani, am avut senzația că trece viața pe lângă mine și nu am făcut nimic. Când simți asta, vrei să îți schimbi meseria, dar când nu știi mare lucru… Am încercat să pictez, dar eram varză la pictat. Am început să scriu povestiri și am fost publicat, am primit premii, a fost foarte plăcut, într-o zi am visat ceea ce a fost subiectul primului meu roman”, a mărturisit el.Pentru a fi și jurnalist, și scriitor, Nicoll trebuie să respecte un program strict.

„Mă trezesc la 5,30, ajung în jur de 6,30 la gară și scriu timp de 90 de minute în drumul spre Edinburgh. Mă duc la muncă și apoi mă întorc. Scriu cu pixul, apoi transcriu”, a spus el.

După ce a vândut drepturile de autor pentru o carte, Nicoll a plătit ipoteca și școala pentru cei trei copii ai săi. Cel de-al patrulea volum al său, încă nepublicat, nu i-a adus foarte mulți bani, dar i-a adus satisfacția că va spune povestea pe care a dorit să o spună.

„E o poveste din orășelul în care am crescut. O bătrână locuia într-un conac de 23 de camere din apropiere și acum 100 de ani a fost găsită ucisă. Jobul meu de reporter m-a dus la dosarele de poliție despre acest caz. Este vorba de povești, secrete, minciuni. Povestea asta era ca un manechin într-o vitrină pe care nu îmi rămânea decât să pun haine”, a mărturisit Nicoll.

Născut în 1962 la Dundee, în Scoția, Andrew Nicoll a fost silvicultor înainte să-și facă o carieră în jurnalism. În prezent scrie articole politice pentru „The Sun”. A publicat proză scurtă în numeroase reviste, printre care și „New Writing Scotland”, iar în 2008 și-a făcut debutul editorial cu romanul „A fost odată ca niciodată” („The Good Mayor” Editura ALLFA, 2014).

Distins cu Premiul Saltire pentru cel mai bun roman de debut al anului și tradus în peste douăzeci de limbi, „A fost odată ca niciodată” l-a impus pe Andrew Nicoll în lumea literelor și a fost urmat de alte două romane: „The Love and Death of Caterina” (2011) și „Dacă citești asta înseamnă că am murit” („If You’re R