Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat luni că bugetul pe 2015 al ministerului pe care îl conduce este în discuție, dar sunt făcute eforturi pentru a crește această sumă, gradual.
„Bugetul pe 2015 este conturat în linii mari. Prefigurăm o creștere a sa. (…) Creștem salariile profesorilor în două tranșe, cu 5% de la 1 martie și cu 5% de la începerea anului școlar. Eu sper ca anul viitor să avem o sumă de 200 de milioane pentru toate evaluările. Pentru asta probabil vom avea nevoie și de o completare legislativă, pentru că aceste evaluări, astăzi, fac parte din obligațiile cadrelor didactice”, a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, solicitarea pentru bugetul Educației vizează o cifră mai mare decât cea de anul trecut, aproximativ 3,4% din PIB. Totuși, „nu este realist ca în 2015 să avem 6% din PIB”, a adăugat demnitarul.
Remus Pricopie a amintit că suma totală a fondurilor dedicate Educației nu este reprezentată doar de fondurile de la buget, ci acestora li se adaugă sume din fonduri structurale și împrumuturi.
„Bugetul Educației nu înseamnă doar banii care ajung în conturile Ministerului Educației”, a precizat ministrul.
Studiul „Costul investiției insuficiente în educație” prezentat de UNICEF prezintă, printre altele, pierderile economice pe care le înregistrează bugetul unei țări din cauza investițiilor slabe în educație.