În prezența autorităților locale, în această săptămână au fost demarate, oficial, lucrările de realizare a noii piste, în lungime de 2.400 de metri, a Aeroportului Internațional Iași. Evenimentul a avut loc în capătul de sud al viitoarei pistei, la Stația Meteorologică, pe locul în care constructorul a mobilizat cea mai mare parte a utilajelor și muncitorilor. În mod simbolic, prima ...
Read More »Author Archives: Adelina Canila
Numărul salariaților din județul Iași a crescut, în iunie, față de aceeași perioadă a anului trecut
Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 30.VI.2013 a fost de 148.158 persoane, în creştere cu 1.742 persoane (+1,2%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2012, şi cu 66 persoane comparativ cu luna mai 2013. În luna iunie 2013, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2033 lei (+3,8% faţă de luna iunie 2012), ...
Read More »Picturile interioare din cadrul Mănăstirii ”Golia” vor fi refăcute cu fonduri europene
Întrunit, ieri, în ședință extraordinară, plenul Consiliul Local Municipal (CLM) a avizat o serie de modificări în documentaţia pentru accesarea finanţării lucrărilor de reabilitare a Mănăstirii ”Golia” din Iași. Potrivit proiectului, municipalitatea ieşeană va contribui în cadrul proiectului cu o finanţare în valoare de de 9,1 milioane lei, dintre care 8,8 milioane lei provin din fonduri europene nerambursabile. Bugetul proiectului ...
Read More »Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să evite expunerea prelungită la soare
Vremea va fi caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării şi izolat în restul teritoriului, cu temperaturi maxime cuprinse între 30 de grade pe litoral şi 40 de grade în Câmpia de Vest. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş. La Iaşi ...
Read More »ŞAMPANIA DE ÎNMORMÂNTARE
În timp ce noi ne jucăm de-a teroristul cu Omar Hayssam, adevăraţii duşmani ai omenirii acestui început de mileniu III, teroriştii din Al-Qaida, continuă şi după moartea lui Ossama bin Laden să provoace fiori reci pe şira spinări umanităţii. Mulţi dintre noi am crezut că liderul organizaţiei teroriste era capul tuturor răutăţilor, expresia malefică a ceea ce ar fi trebuit ...
Read More »Remus Pricopie: Decizia de a reforma manualele rămâne fermă, iar calendarul stabilit va fi respectat
Decizia Ministerului Educaţiei Naţionale de a realiza reforma manualelor rămâne fermă, iar calendarul stabilit în urma dialogului social, la care au luat parte şi reprezentanţii editorilor, va fi respectat, a declarat joi ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, prin intermediul unui comunicat de presă.Potrivit demnitarului, reforma manualelor este parte a procesului de modernizare a sistemului de învăţământ românesc şi presupune atât ...
Read More »De la 1 septembrie, pensionarii și veteranii de război ar putea rămâne fără gratuitate la transport
Federația Operatorilor Români de Transport ( FORT), a anunțat că, din cauza datoriilor la transportatori pe care Ministerul Transporturilor le are de mai bine de un an, pensionarii și veteranii de război ar putea rămâne de la 1 septembrie fără transport redus sau gratuit. “La numeroasele intervenţii făcute de FORT către Ministerul Transporturilor, Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor nu au fost ...
Read More »Mircea Geoană (PSD): Regionalizarea, subiect de interes naţional la construcţia căreia trebuie să contribuim cu toţii
Senatorul PSD Mircea Geoană consideră că regionalizarea este un subiect de interes naţional pentru România la construcţia căreia trebuie să contribuim cu toţii. „Atacurile din ultima perioadă la adresa procesului de regionalizare nu fac bine României. Cei care vorbesc despre amânarea regionalizării cu 10 ani, până în 2022, sau cei care critică de pe margine, aşa cum procedează preşedintele Traian ...
Read More »Procedura legislativă
Parlamentul României adoptă legi, moţiuni şi hotărâri. Legile sunt legi constituţionale (prin care se modifică Constituţia), legi organice şi legi ordinare. Etapele principale ale procedurii legislative sunt: iniţiativa legislativă, sesizarea Camerelor, examinarea proiectelor de lege în comisii parlamentare, dezbaterea în şedinţe plenare, votul, controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare şi promulgarea acestora de către Preşedintele României. În condiţiile prevăzute de ...
Read More »In Memoriam Petru Ursache
Miercuri, 7 august 2013, a încetat din viaţă Petru Ursache, etnolog, estetician si istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania Filiala Iasi. Prin dispariţia lui Petru Ursache, Uniunea Scriitorilor din România pierde un creator important, iar cultura română un specialist de marcă. Petru Ursache s-a născut la 15 mai 1931, în comuna Popesti, judeţul Iasi. A absolvit Liceul National ...
Read More »Puncte de lucru pentru desfășurarea de activități productive destinate deținuților
Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a creat un cadru normativ corespunzător, astfel încât persoanele care execută pedepse privative de libertate să poată desfăşura activităţi productive în interiorul şi în afara locurilor de deţinere. De altfel, participarea la aceste activităţi productive generează şi o serie de avantaje pentru beneficiarii forţei de muncă speciale pusă la dispoziţie de Penitenciarul Iaşi. În acest ...
Read More »Salariații din domeniul sanitar pregătesc pichetarea prefecturilor din țară
Reprezentanţii organizaţiilor membre ale Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate au aprobat forma finală a acestei asociații, stabilind, de asemenea, măsurile care urmează să fie întreprinse în perioada următoare, în urma discuţiilor pe care aceștia le-au purtat cu conducerea Ministerului Sănătăţii, cu privire la proiectul legii malpraxisului în forma agreată de membrii coaliţiei, rectificarea pozitivă de buget pentru sănătate, precum ...
Read More »Campanie de informare a autorităţile locale privind prevederile Legii infrastructurii de comunicaţii
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) au avut pe parcursul lunii iulie o serie de întâlniri cu autorităţile publice locale din ţară pentru a prezenta în detaliu responsabilităţile ce le revin acestora ca urmare a adoptării Legii nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice. Aceste întâlniri fac parte dintr-o campanie de informare demarată de ...
Read More »Locuitorii din centrul Iașiului nu vor avea apă caldă două zile
Dalkia Termo Iași continuă programul de reabilitare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică, parte componentă a proiectului european derulat de municipiul Iași, cu lucrările pentru înlocuirea porțiunilor degradate de pe magistrala 2 de termoficare. Astfel, în intervalul miercuri 7 august (ora 18.00) – joi 8 august (ora 9.00) se vor executa lucrări pe trei tronsoane, în zonele Târgu Cucu și ...
Read More »Mugur Isărescu: BNR va face tot posibilul să se apropie cu dobânda la creditele în lei de cele în valută
Banca Naţională a României (BNR) va face tot posibilul să se apropie cu dobânda la creditele în lei de cele în valută, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. ‘Vom face tot ce este posibil, prin reducerea dobânzii de politică monetară şi prin asigurarea lichidităţii pe piaţă prin îngustarea coridorului de variaţie a dobânzilor de pe ...
Read More »