Local

Mijloace de transport în comun suplimentare destinate elevilor şi studenţilor

Odată cu începerea noului an şcolar, Compania de Transport Public (CTP) va suplimenta numărul de mijloace de transport în comun destinate elevilor, în vederea descongestionării traficului auto din municipiu. Este vorba despre traseele de tramvai nr. 3, pe ruta Dancu – Târgu Cucu – Copou, cu plecare de la orele 7.10, 7.20 şi 7.30 din Dancu, care va fi suplimentat ...

Read More »

Trei proiecte importante ale Iaşului, la un pas de obținerea finanțării

Trei proiecte în valoare totală de 7,5 milioane de euro ( 34.319.549 lei), depuse de Consiliul Județean (CJ) Iaşi în vederea obținerii de fonduri europene, se află în etapa de precontractare a finanțării. Primul dintre acestea este cel privind restaurarea Muzeului “Nicolae Gane” din Iaşi şi are o valoare de aproximativ 1,3 milioane de euro (5.661.288 lei). Din anul 2006, ...

Read More »

Reţeaua de distribuţie a energiei electrice în zona metropolitană a municipiului Iaşi, extinsă cu zece kilometri

Delgaz Grid anunţă finalizarea primei etape a investiţiilor planificate pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană a municipiului Iaşi. Reprezentanţii companiei precizează că au fost realizaţi aproximativ 2,5 km de reţea subterană de medie tensiune între staţia de transformare a energiei Galata, din municipiul Iaşi, şi localitatea Valea Adâncă, din comuna Miroslava, unde a fost amplasat ...

Read More »

Direcția Creșe scoate la concurs zece posturi vacante

Direcția Creșe, instituţie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Iași, anunţă scoaterea la concurs, pe data de 24 septembrie, a mai multor posturi rămase vacante. Este vorba despre șase posturi de infirmieră, două posturi de îngrijitoare și două posturi de ajutor de bucătar, toate cele posturi urmând să fie ocupate pe perioadă nedeterminată. Detalii suplimentare pot fi obținute zilnic, între orele ...

Read More »

Aproape 40.000 de ieşeni şi-au reînnoit în primele opt luni ale anului cărţile de identitate

În primele opt luni ale anului, la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor din cadrul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi s-au înregistrat un număr de 45.411 de cereri, din care 39.600 au fost pentru cărţi de identitate, 2.140 pentru cărţi de identitate provizorii şi 3.671 pentru viza de reşedinţă. În perioada similară a anului 2017 au fost primite 42.442 de cereri. Principalele ...

Read More »

Raliul Iaşului aduce modificări în circulaţia autovehiculelor în oraş

Organizarea ediţiei Centenar a Raliului Iașului impune o serie de restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din municipiu. Astfel, potrivit reprezentanţilor Primăriei, începând de marți, 4 septembrie, ora 10.00, până duminică, 9 septembrie, ora 10.00, circulaţia este închisă pe aleea din faţa Palatului Culturii, în zona liniilor de tramvai. De vineri, 7 septembrie, ora 9.00, şi până sâmbătă, 8 ...

Read More »

Ieşenii, invitaţi pe 15 septembrie să participe la cea mai ambiţioasă mişcare civică de pe glob

Let`s Do It, România!anunță lansarea inițiativei de curățenie World Cleanup Day, care își propune ca pe 15 septembrie să mobilizeze toți românii la cea mai ambițioasă acțiune civică de până acum. La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică – World Cleanup Day. Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populația ...

Read More »

Modificări în circulaţia mijloacelor de transport în comun cu ocazia desfăşurării Raliului Iaşului

Circulația mijloacelor de transport în comun de pe mai multe trasee va fi modificată în perioada desfășurării Raliului Iașului, eveniment care se va desfăşura în perioada 6-8 septembrie. Astfel, după cum anunţă reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP), între 5.09.2018, ora 10:00, şi 09.09.2018, ora 24:00,  circulaţia tramvaielor de pe traseele 1 şi 13 va fi deviată pe Bd. Tudor ...

Read More »

Noul an şcolar îi va găsi pe elevii ieşeni cu manualele pe bănci

În toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Iaşi, noul an şcolar, care va debuta pe 10 septembrie, îi va găsi pe elevi cu noile manuale pe bănci, acestea fiind asigurate în proporţie de sută la sută, au anunţat, astăzi, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean. În județul Iași vor fi distribuite 29. 013 de pachete de rechizite ...

Read More »

300 de milioane de lei alocate de Guvern pentru investiţii în şcolile din judeţul Iaşi

Lista întocmită de unitățile de învățământ preuniversitar din județul Iaşi, pentru care localităţile în care acestea îşi desfăşoară activitatea au solicitat finanțare în vederea efectuării de lucrări de realizare, extindere, reabilitare, modernizare şi dotare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) I și II, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cuprinde în total 254 de obiective de investiții. Suma ...

Read More »

Peste 80% din şcolile din judeţul Iaşi au autorizaţie sanitară de funcţionare

Din totalul celor 221 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat existente în judeţul Iaşi, în acest moment au autorizaţie sanitară de funcţionare 181 de unităţi, reprezentând 81,90% din total, în timp ce 40 de unităţi nu au obţinut acest aviz din partea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), din cauză că fie sunt în derulare lucrări, fie nu există apă ...

Read More »

Conferinţă naţională cu participare internaţională privind urgenţele pediatrice, organizată la Iaşi

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” – Unitatea de Primire Urgențe, Societatea Română de Pediatrie, Societatea de Medici și Naturaliști Iași, Consiliul Național Român de Resuscitare, Asociația Urgentiștilor Pediatri Ieșeni pentru Copiii de Pretutindeni, Colegiul Medicilor Iași, OAMGMAMR Iași și Colegiul Național al Asistenților Sociali din România organizează în ...

Read More »

PSD Iași susține revizuirea Constituției pentru redefinirea familiei

Conducerea Organizaţiei Judeţene Iaşi a PSD susţine organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei privind redefinirea familiei, decizie care a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute, la Neptun, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Național al partidului. „Susțin în totalitate această inițiativă. Consider că familia tradițională nu poate fi întemeiată decât prin căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Nu trebuie ...

Read More »

Proiect privind accesul pe piaţa muncii pentru 334 de elevi cu specializarea electrotehnică

Joi, 6 septembrie 2018, de la ora 11,30, la Hotelul Unirea din Iași va avea loc conferința de lansare a proiectului ”ELECTRONIC INTERNSHIPS – Elemente Locale de Educație și Competențe Tehnice Readaptate la Ocupațiile și Nevoile din Industriile Competitive”, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020, Axa Prioritară 6 ”Educație și competențe”. Lider de proiect este Inspectoratul ...

Read More »

BRANDUL INTERSPORT, DE ACUM ŞI ÎN IULIUS MALL IAŞI! OFERTE PROMOŢIONALE CU OCAZIA ÎNCEPERII ŞCOLII

Brandul internaţional de articole sportive INTERSPORT a deschis, de curând, un magazin în Iulius Mall Iaşi. Situat la etajul doi al mall-ului, magazinul are o suprafaţă de aproximativ 860 mp şi va completa mixul de branduri din zona sport a centrului comercial. Până pe 21 septembrie, INTERSPORT îi întâmpină pe clienţi cu oferte promoţionale cu ocazia campaniei  „Back to School”. INTERSPORT este cea mai ...

Read More »