National

Ponta: Lui Băsescu i-a intrat în sânge să dea ordine procurorilor, ultima dată în cazul CFR

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Iaşi, că preşedintelui Traian Băsescu „i-a intrat în sânge să dea ordine procurorilor”, el spunând că acest lucru este „absolut anormal”, iar şeful statului nu înţelege ce se întâmplă în România. „Mi se pare absolut anormal şi de criticat faptul că preşedintele ţării dă tot timpul indicaţii procurorilor. Ultima dată a dat indicaţii ...

Read More »

Remus Pricopie: Un miliard de euro pentru finanțare europeană a infrastructurii educaționale, până în 2020

Ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat, vineri, la Suceava, că infrastructura din sistemul de educație ar putea beneficia de finanțări din fonduri structurale de aproximativ un miliard de euro, în două etape, până în 2020. ”Probleme de infrastructură avem și învățământul preuniversitar și pe clădirile existente ale universităților. Sunt universități care au clădiri de patrimoniu și pe care trebuie să ...

Read More »

TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, evaziunea pe TVA în domeniul cărnii şi produselor din carne a fost în 2011 de 230 milioane de euro.  TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, şi în sectorul cărnii, unde evaziunea a crescut de la majorarea taxei la 24%, a declarat miercuri secretarul de stat din Ministerul Agriculturii Achim Irimescu.”Probabil că sectorul cărnii va ...

Read More »

Ponta: Şoferii care comit accidente grave să fie amendaţi, chiar dacă iese cucul la 18.30 şi critică

Premierul Victor Ponta i-a spus, în Guvern, ministrului de Interne, Radu Stroe, că noul Cod rutier trebuie să aibă „toleranţă zero” faţă de şoferii care comit accidente grave, iar cine greşeşte trebuie să plătească amendă, chiar dacă va ieşi „cucul” la 18.30 să spună că este neconstituţional. Premierul a subliniat că toată lumea trebuie să plătească amenzile, chiar dacă, în ...

Read More »

”Zilele Recoltei Editorale”, în premieră la Iași

În organizarea Casei de Cultură “Mihai Ursachi “ a Municipiului Iași, în perioada 7 – 13 octombrie, în Parcul Copou se va desfășura prima ediție a “Zilelor Recoltei Editoriale“, eveniment la care vor fi prezente cu standuri proprii de cărți și reviste culturale o parte din cele mai importante edituri din Iași, printre care 24:ORE, ADENIUM, ALFA, APOLLONIA, DEMIURG, DOXOLOGIA, ...

Read More »

Cod portocaliu de ploi şi inundaţii

Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa se vor afla, până miercuri, ora 2.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind aşteptate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat, potrivit unei avertizări emise de ANM. Membrii comandamentului pentru situaţii de urgenţă s-au reunit la Palatul Victoria, ieri,  având în vedere avertizările emise de ...

Read More »

Ponta: Nu o să fiu deloc mândru să trăiesc într-o țară care măcelărește animalele

Eutanasierea maidanezilor, trebuie să fie ultima variantă luată în calcul, potrivit premierului Victor Ponta, care a pus pe facebook o poză cu Fredy, maidanezul adoptat de familia sa. Premierul Ponta a vorbit, sâmbătă, despre adopția maidanezului Fredy de către familia sa, spunând că este un mesaj pentru români pentru a face același lucru ca eutanasia să fie ultima variantă luată ...

Read More »

Salariile bugetarilor și pensiile vor fi indexate în 2014

Salariile bugetarilor și pensiile vor fi indexate anul viitor cu rata inflației, iar salariul minim pe economie ar putea fi majorat, a anunțat vineri, la Bistrița, ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană. Ministrul a spus că există „15 vești bune” venite din economie, printre care se numără indicele de încredere macroeconomică, aflat la nivelul maxim al ultimelor 16 luni, ...

Read More »

Ambasada SUA: Începe Loteria Vizelor 2015

Ambasada Statelor Unite anunță, într-un comunicat remis joi , începerea programului Loteria Vizelor (Diversity Visa) pentru anul 2015. „Programul de imigrare Diversity Visa pune la dispoziția persoanelor care îndeplinesc cerințe simple, dar stricte de calificare, vize de rezidență permanentă în Statele Unite. România se află printre țările participante la programul DV-2015. Pentru programul DV-2015 trebuie transmise electronic în perioada care ...

Read More »

Şedinţa Consiliului „Steaua României” privind distincţia lui Tokes, amânată pentru 11 octombrie

Şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”, care urma să ia în discuţie solicitările de retragere a distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, a fost amânată pentru 11 octombrie, pe motiv că acesta nu s-a prezentat la reuniune. Europarlamentarul Laszlo Tokes anunțase că nu va participa la ședința Consiliului de Onoare al Ordinului Național „Steaua României”, susținând  că acuzațiile ...

Read More »

Rovinieta se va scumpi cel mai târziu pe 16 octombrie

Rovinieta se va scumpi cel mai târziu pe 16 octombrie, după cum preconizează Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiții Străine (DPIIS), într-un proiect de ordonanţă de urgenţă. Departamentul pretinde că nu ar vrea, dar este obligat de o directivă europeană privind transportul de mărfuri pe maşini mari, iar dacă tot trebuie să se facă modificări, primele vizate sunt autoturismele, ...

Read More »

Câinii maidanezi pot fi eutanasiaţi

Curtea Constituţională a stabilit, miercuri, că Legea privind câinii fără stăpân este constituţională. Anunţul a fost făcut de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, care a declarat că CC a apreciat că sesizarea privind legea este neîntemeiată, iar legea este constituţională, pentru că s-a respectat decizia anterioară. „Noi am apreciat că articolul 1 alineatul 8, care a fost declarat neconstituţional ...

Read More »

Preşedintele CNAS Cristian Buşoi: Este intolerabil ca bolnavii să-şi cumpere medicamente. Spitalele au redus achiziţiile

Unele spitale au redus achiziţiile de medicamente, dar au crescut mult costurile pentru serviciile externalizate, iar dacă, în acest context, pacieţii sunt trimişi constant să-şi cumpere tratament, este un lucru intolerabil, a declarat, marţi, preşedintele CNAS, Cristian Buşoi. „Dacă spitalele trimit pacienţii în mod constant să-şi cumpere medicamente, este un lucru intolerabil, din punctul nostru de vedere, pentru că atunci ...

Read More »

Proiectul noului Cod Rutier ar putea suferi „mici ajustări” la amenzi şi suspendarea permiselor

Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, luni, după întâlnirea pe care grupul senatorial a avut-o cu ministrul de Interne, Radu Stroe (PNL), că proiectul noului Cod Rutier ar putea suferi „mici ajustări” în ceea ce priveşte cuantumul amenzilor şi perioadele de suspendare a permiselor. „Principiul de la care se porneşte este următorul: România este una dintre ţările cu cea ...

Read More »

Până la final de an, ar putea fi luată decizia privind aderarea României la Schengen cu graniţele aeriene

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Helsinki, că, până la sfârșitul acestui an ar putea fi luată decizia privind aderarea României la spațiul Schengen cu granițele aerniere.Premierul susține că un rol important în această decizie îl va avea următorul raport MCV în domeniul justiției.”Tehnic suntem pregătiţi. Până la sfârşitul anului decizia ar putea fi luată privind primul pas, care ...

Read More »