24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Traian Băsescu şi-a ales mişcarea. Nu mişcarea de glezne, nu mişcarea aleşilor, ci pur şi simplu „mişcarea populară”. A refuzat drăgălăşeniile celor care, până mai ieri, au săpat la ocna ambiţiilor şi mofturilor băsesciene.
Despărţirea de PDL a revenit din nou în faţa ochilor prezidenţiali, ca şi cum cineva ar vedea negru în faţa ochilor. Traian Băsescu s-a arătat din nou dureros de învins faţă de realitatea în care „ultimii săi mohicani” din PDL nu a prins nici un scaun sau un taburet în Biroul Politic Permanent al PDL. Traian Băsescu nu a ezitat să se felicite pentru intuiţia sa faţă de despărţirea de PDL, semnalată după Convenţia Naţională, atunci când Elena Udrea a nimerit între fălcile „buldogului”, care a zdrenţuit-o rău de tot. Suferinţele lui Băsescu s-au văzut alinate de „porumbelul scos din joben” de către fiica mare a preşedintelui, care înregistrase încă din 2008 la OSIM, marca „Mişcarea Populară”. Să ne amintim că în 2008 Traian Băsescu „era pe val”, pe „cai mari”, se pregătea să preia puterea sub aceeaşi conducere dominată de personalitatea „preşedintelui jucător”. Se poate spune că, sentimentul „miliardarului de carton” l-a avut atunci şi Traian Băsescu faţă de construcţia sa iluzorie, PDL. Preşedintele cunoştea de la început, aşa cum cel care falsifică banii ştie că aceştia vor fi descoperiţi în cele din urmă, că va sosi timpul adevărului, care va arăta că PDL este sus, atâta timp cât şi el se menţine în preferinţele electoratului. Traian Băsescu avea nevoie de un sacrificiu, în momentul în care gestul său, de a umili şi batjocori poporul, impunea aruncarea peste bord a lestului, a PDL, pentru o eventuală derobare şi învinovăţire a mâinii de lucru, care nu a făcut altceva decât gestul de a pune în operă gândul, voinţa şi vrerea băsesciană.
Traian Băsescu are această deformaţie marinărească de a privi tot timpul înspre orizont, linia de după care apar speranţa, pământul, pasărea şi sentimentul „întoarcerii acasă”. Aşa a ajuns la concluzia că, în spatele fiecărui succes există, ca un vierme, inevitabila prăbuşire.
Traian Băsescu a avut această intuiţie, a avut acest obicei de a avea tot timpul un „plan B”, care să-i asigure garanţia următorului pas, să nu fie prins descoperit, descumpănit, fără nici o reacţie. Poate de aceea este, în continuare, politicianul român în care animalul politic nu doarme. Vigilent, sălbatic, tot timpul la pândă, gata de atac, gata de sfâşiere. Este tot timpul dispus să-şi sfârtece prada. Neiertător, rece, cinic, fără complexe, stăpân pe orice tip de situaţie. El nu are cum să iasă din politică, aşa cum nu va ieşi nici un alt veritabil om politic, Ion Iliescu, la pensie, ci doar „cu picioarele înainte”. Dacă Ion Iliescu şi-a atenuat răbufnirile printr-o diplomaţie de înaltă clasă, Traian Băsescu a preferat să aibă acelaşi comportament atipic, grobian, direct, fără strălucire, dar cu multă impertinenţă şi pragmatism, construit în exclusivitate pe constatarea „nu are mamă, nu are tată. Chiar şi avertismentul că după 2014 Traian Băsescu se va întoarce pe mare, va părăsi scena politică, face parte din jocul de artificii al celui care astăzi recunoaşte că nu are cum să stea departe de scena pe care a avut de interpretat cele mai mari rolului posibile.
Nu se vede în postura bunicului care se joacă cu nepoţii prin parcurile bucureştene şi nici pe la terasele capitalei. Din el a muşcat politica mult mai mult decât şi-ar fi putut imagina. A devenit sclavul acesteia, cu atât mai mult cu cât este dominat astăzi de ambiţia de a-şi construi singur clasa politică, pe care el o consideră necesară ţării, aşa cum şi-a făcut partidul după chipul şi asemănarea lui, de la geamparale de la Cireşica la hăhăiala din faţa Angelei Merkel.
Poate de aceea are nevoie de Mişcarea Populară al cărui guru să fie. Deja i s-a atribuit rolul de „tată spiritul” al mişcării, spaţiul în care le este interzis tuturor celor care sunt înregimentaţi în actualele partide politice, inclusiv celor din PDL. Acelaşi Traian Băsescu înconjurat de figuri noi, pe naivitatea cărora să se încerce construcţia unei noi arce. Avem un nou Potop, o nouă Arcă şi un Dumnezeu, de această dată în interpretarea lui Traian Băsescu.
ADI CRISTI
