EI SUNT PROŞTI, NOI SUNTEM DEŞTEPŢI

Adi Cristi

Trăim într-o lume a aproximărilor. Poate că nu este rău să trăim într-o astfel de lume a nisipurilor mişcătoare, a imprevizibilului, a stării de nesiguranţă. Acest tip de lume menţine turată la maxim viaţa, păstrându-ne tot timpul conectaţi la marile tensiuni existenţiale.

Cu toate acestea, nu cred că este un dat acest tip de manifestare, a noastră şi a mediului în care trăim. Viaţa de zi cu zi este rodul acţiunilor noastre, puşi faţă în faţă cu noi înşine, mai ales. Felul în care reuşim să ne înţelegem pornirile, supuse contextului de moment, influenţează reacţiile mediului înconjurător. Dăm şi primim, în acelaşi timp, palme, construindu-ne un sistem de navigaţie, care ne menţine pe drum, care nu ne lasă să cădem în prăpastie.

Între agonie şi extaz existăm la fel de anonimi şi la fel de plaţi cum este turma lăsată în libertate să pască. Doar excesele de superficialitate, de impostură, reuşesc să extragă personajele principale, să ni le înfăţişeze sub forma unor breaking news-uri ce ar trebui să ne ocupe toată ziua, evident, până la o nouă întâmplare la fel de superficială şi de lipsită de orice urmă de valoare.

Nu avem încă stabilit un sistem faţă de care să ne raportăm, faţă de care să ne comparăm acţiunile, astfel încât, să fim în stare să emitem judecăţi de valoare, chiar şi cu caracter autoevaluator.

Se poate spune că, trăim într-o ciudată imponderabilitate, care doar imită poziţia „cu picioarele pe pământ”, atâta timp cât totul în jurul nostru, într-o majoritate copleşitoare, ţine de efemeritatea clipei. Nimic profund nu rămâne sau, pentru a nu fi absolutist, aproape nimic. În mare parte mintea adolescentului de astăzi, de exemplu, este viciată de lipsa de profunzime, de lipsa de seriozitate a unei generaţii ce se doreşte, prin enunţ, a fi schimbul de mâine a clasei conducătoare, dar şi a comunităţii de azi.

Îmi vine foarte greu să îmi imagineze cum şi-ar asuma această imensă responsabilitate acei tineri care astăzi emit cele mai dureros de hazlii „perle” de la Bacalaureat, acest examen important, supranumit şi examenul maturităţii (sic!) Nu vorbim doar de greşeli de scriere sau de greşeli gramaticale, care, chiar dacă nu pot fi scuzabile, ele pot fi corectate imediat. Ceea ce înspăimântă, ceea ce îngrijorează, ţine de incapacitatea absolvenţilor de liceu de a înţelege, comenta sau chiar doar să reproducă, o materie şcolară, asupra căreia au insistat patru ani de liceu. Mai mult, felul în care ei încearcă să explice realitatea acelor opere literare, prin interferenţe groteşti cu propria lor realitate în care trăiesc (aceea a internetului, a mall-ului, a facebook-ului, antrenând operele lui Mihai Eminescu, George Călinescu, de exemplu, în acest univers online), demonstrează în primul rând superficialitate, lipsa unor cunoştinţe temeinice bazate pe studiu şi nicidecum pe ceea ce  prind după ureche, într-o sală de curs sau la o oră de meditaţie.

Avem poate unul dintre cele mai neperformante sisteme de învăţământ din Europa.

Nu cred că într-un alt sistem de educaţie se mai predă atât de bine superficialitatea, cu atât mai mult cu cât ea este încurajată prin pactizarea cadrelor didactice, puse pe hoţie în văzul camerelor de luat vederi. Este incredibilă această „frăţie cu diavolul”, este incredibil acest gest descalificant pe care profesorii au acceptat să-l facă, pentru câţiva arginţi în plus. De fapt, ei sunt cei care au viciat profund întregul sistem de învăţământ. Dacă acest lucru s-a dovedit a fi posibil, atunci, de la ministru la portar, toţi ar trebui să-şi dea demisia de onoare, pentru a epura sistemul de răul cel mare al obişnuinţei, al afirmaţiei pe care am auzit-o într-o şcoală: „Dacă sunt proşti, lasă să-i prindă! Pe noi nu au cum să ne prindă, căci noi suntem deştepţi!

ADI CRISTI