Breaking News

Mihai Chirilov, director artistic al TIFF: Filmul nu este încă acceptat ca o artă oficială în România

Mihai-ChirilovFestivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) a căpătat, de-a lungul timpului, o dimensiune internaţională şi şi-a sporit reputaţia şi secţiunile, în pofida condiţiilor economice neprielnice din Europa, relevă un articol apărut pe site-ul Twitchtv.com , pe marginea unui interviu cu directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.

Cu toate acestea, Chirilov a explicat pentru Twitchtv că în ultimul timp a încercat să reducă numărul de filme prezentate la festival – nu neapărat din cauza problemelor bugetare, ci pentru că numărul peliculelor devenise deja prea mare, iar publicul era frustrat că nu le poate vedea. Prin urmare, explică Mihai Chirilov, „am redus cu 20% numărul de filme, până la 155 (şi aproximativ 40 de scurtmetraje), însă numărul acestora rămâne în continuare ridicat şi este greu să faci faţă, deşi costurile s-au diminuat”. În ceea ce priveşte costurile, în acest an, TIFF a suferit cele mai grave tăieri de fonduri din istoria sa, primind mai puţini bani de la Ministerul Culturii şi de la Centrului Naţional al Cinematografiei. „Această situaţie”, susţine Chirilov, „nu are legătură cu lipsa banilor, ci cu corupţia, în condiţiile în care există mai multe evenimente cinematografice suspecte (non-evenimente, mai precis), finanţate generos de către instituţiile de stat şi în privinţa cărora nu se poate face nimic”. „La un nivel general, filmul nu este încă acceptat ca o artă oficială în România, în pofida succesului constant al Noului Val românesc în străinătate – şi de aici scandalurile din fiecare an cu privire la finanţarea noilor filme româneşti. Politicienii nu sunt însă proşti. Ei sunt conştienţi de reputaţia festivalului nostru şi fac totul pentru a se arăta şi ieşi în evidenţă la evenimentul nostru, pretinzând că le pasă. Toţi doresc o parte din el. E dezgustător”, povesteşte Mihai Chirilov pentru Twitchtv. Din fericire, adaugă directorul artistic al TIFF, autorităţile locale au înţeles importanţa evenimentului pentru oraşul Cluj-Napoca şi continuă să-l sprijine, considerându-l un „brand”. Cu toate acestea, nivelul de implicare financiară al acestora este acelaşi ca şi acum şase ani, deşi Festivalul a crescut semnificativ. „De la an la an, există mai multe filme realizate, în pofida condiţiilor financiare teribile, şi te bucură enorm să constaţi că cinematografia românească este încă pe val, primeşte premii peste tot, în pofida criticilor (uneori meritate). Cele mai multe dintre filmele româneşti care primesc premii în străinătate nu îşi găsesc o audienţă şi acasă şi au încasări proaste la box-office, ceea ce este o ruşine”, adaugă el. Pe de altă parte, explică Mihai Chirilov, „nu există nicio strategie coerentă sau sistemică pentru a optimiza impactul şi prezenţa filmelor româneşti pe piaţa locală. Nu există nici o lege pentru a proteja vizibilitatea filmele româneşti în cinematografe, în special în multiplexuri. Centrul Naţional al Cinematografiei este o instituţie compromisă şi arhaică, confruntată în fiecare an de scandaluri, anomalii şi corupţie. Dacă există vreun rezultat pozitiv, chiar dacă unul discutabil, este că această frustrare majoră legată de faptul că cinematografia românească nu se descurcă bine la box-office-ul local a creat spaţiu pentru o mulţime de filme de gen, mai ales comedii de o calitate îndoielnică, care au dat lovitura. Cel puţin, oamenii sunt din nou în cinematografe pentru a viziona filme româneşti. S-ar putea spune că acest lucru este un semn de normalitate, dacă vrem cu adevărat să pretindem că avem o industrie de film proprie, nu doar unele filme mari, care nu prea fac vânzări”. În ceea ce priveşte atitudinea reprezentanţilor statului faţă de filmele care nu prezintă întotdeauna ţara în culori roz, Mihai Chirilov explică faptul că, „în mod previzibil, aceştia acuză majoritatea filmelor româneşti că nu descriu o imagine corectă şi primitoare a ţării, ca şi cum un regizor ar trebui să fie un agent de turism”.