24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Nu a reuşit politica să ne dezbine atât cât, iată, au reuşit maidanezii. Chiar dacă există în vulgul autohton o trimitere directă la politicienii vremii, precum că aceştia ar fi „maidanezii comunităţii”, nu aş dori să decad într-atât încât să confirm metafora ca făcând parte din realitatea de pe teren. Ideea ucideri în masă a acelor câni care, timp de 14 zile, nu-şi vor găsi un stăpân responsabil ne plasează, fără doar şi poate, la nivelul atitudinii, în Evul Mediu. Oricum, istoriei spaţiului mioritic îi lipseşte o verigă, aşa cum şi politicienilor actuali le lipseşte, cel puţin, o doagă. A specula o tragedie pentru a o trece în contul „agresivităţii legalizate” este un mesaj la fel de periculos ca şi un atac al câinilor hămesiţi sau asmuţiţi. Nu ştiu dacă, în aceste condiţii, reuşim noi, gânditorii de pe malurile Dâmboviţei, să fim superiori patrupedelor. A incita la crimă nu este tot una cu a incita la joacă. Nu cred că Ionuţ a mers înspre câini cu gândul de ai ucide, ci pur şi simplu a dorit să se joace cu acei căţei ai nimănui. Pentru a-i cinsti memoria ar trebui să ne comportăm aşa cum s-ar fi comportat el în faţa câinilor. Tragedia nu trebuie decontată maidanezilor, decât dacă nu demonstrăm că suntem doar o şleahtă de maidanezi. Pentru tragedia care a înfierbântat, pe bună dreptate spiritele, trebuie să găsim pe adevăraţii vinovaţi, pe cei care au făcut posibilă această dramatică întâmplare.
Un război pornit împotriva celui care nu se poate apăra, a celui care nu poate riposta, nu ne dovedeşte decât laşitatea noastră. Fantezia ne ajută să inventăm tot felul de vinovaţi, care mai de care mai liniştitor pentru comoditatea noastră de a privi realitatea în ochi. Vinovaţii principali sunt părinţii lui Ionuţ, care au avut curajul de a-şi încredinţa supravegherea acestora unei bătrâne neputincioase care, timp de o oră şi mai bine, aştepta în parc ca cineva să meargă şi să-i caute nepoţii. Nu cred că o astfel de atitudine poate fi decontată câinilor, aşa cum nu câinii sunt de vină pentru că femeia nu a reuşit să-i stăpânească îndeaproape pe cei mici. Tot la capitolul vinovăţii asumate ar intra şi proprietarul spaţiului în care a pătruns Ionuţ, pentru că nu s-a îngrijit de delimitarea precisă a proprietăţii printr-un gard necesar oricărei proprietăţi, mai ales că acesta ar delimita o proprietate privată de una publică. Şi, nu în ultimul rând, vinovaţi sunt şi reprezentanţii ONG-ului care a luat în îngrijire câinii respectivi, mai ales pentru ignoranţă şi neimplicare reală în îngrijirea acestora.
Toţi aceşti factori au permis tragediei să se întâmple. Cine sunt cei mai vocali adversari şi incitatori la uciderea în masă a câinilor?! Tocmai adevăraţii vinovaţi care nu prididesc cu blestemele şi incitarea opiniei publice la crimă, doar pentru ca responsabilitatea lor reală să fie ocolită, acoperită cu acest val de ură aruncat asupra maidanezilor. Nu sunt adeptul invaziei oraşelor de către câinii fără stăpân, dar există şi alte metode decât exterminarea în masă, decât acest „genocid” care se pregăteşte asupra „celui mai bun prieten al omului”.
Este timpul să ne trezim, să nu mai reacţionăm la primul impuls, să nu ne trădăm principiile la cel mai mic semn de întrebare.
Nu avem dreptul să luăm viaţa nimănui. Dacă întâlnim o muscă moartă să o îngropăm cu grijă şi mai apoi să pozăm că suntem adevăraţi creştini, cu iubire de Dumnezeu şi cu dragoste de semenul nostru. Deocamdată suntem mai răi decât bieţii câini vagabonzi, ai nimănui.
