Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat luni că săptămâna viitoare va merge la Roşia Montană şi a susţinut că proiectul privind această exploatare minieră trebuie dezbătut în Parlament.
„Săptămâna viitoare o să merg la Roşia Montană. Mai avem o cerere din partea Comisiei de politică economică să facă o vizită acolo”, a spus Zgonea la inaugurarea Şcolii din Băteşti, Prahova.
El a adăugat că nu este pro Roşia Montană, ci pro locuri de muncă, precizând că, până nu se duce acolo să asculte toate părţile implicate, nu poate să spună dacă este pro sau contra exploatării.
„Când privim la investiţii în România, cea de la Roşia Montană, cea de la Baia Mare de la Remin, trebuie să le privim cu calm, fără disperare. Să vedem dacă noi, ca europeni, nu suntem în stare să păstrăm angajamentele statului român, nu să păstrăm nişte angajamente de mediu, şi nu suntem în stare după 23 de ani să facem contracte şi să-i urmărim pe cei care investesc în România ca să facă locuri de muncă, atunci înseamnă că societatea românească nu este una care să se îndrepte spre Europa. Trebuie să-i primim pe cei care vor să investească în România, să le punem condiţii europene să păstreze investiţiile şi este imposibil ca un om care investeşte să-şi permită să facă greşeli”, a mai spus Zgonea.