Udrea: Traian Băsescu mă cunoaşte de zece ani, faptul că a crezut în mine m-a emoţionat

07udreaElena Udrea a declarat, duminică, la B1, că faptul că fostul preşedinte Traian Băsescu a crezut în ea, în toată această perioadă de arest preventiv, a onorat-o şi a emoţionat-o, precizând că Băsescu o cunoaşte de zece ani şi ştie exact ce este în stare şi ce nu ar face. ”Traian Băsescu mă cunoaşte cel mai bine. Faptul că a crezut în mine, că nu am luat bani, că nu mă fac vinovată de acuzaţiile care mi se aduc, cumva m-a onorat, dar m-a şi emoţionat”, a spus Udrea la B1TV, precizând că sunt ”mulţi care se feresc să te susţină public, pentru că se tem pentru ei, pentru familii şi pentru ce li se poate întâmpla”.Întrebată cum îşi explică această susţinere din partea fostului şef de stat, Udrea a răspuns: ”Traian Băsescu mă cunoaşte de zece ani, ştie exact ce sunt în stare să fac şi ce nu aş face”.Ea a mai declarat că justiţia există, din moment ce a ieşit din restul preventiv, precizând că justiţie este ceea ce fac judecătorii, nu ce fac procurorii.”Faptul că am putut să plec (din arestul preventiv, nr) înseamnă că există o şansă să avem justiţie dreaptă, dar se fac pe undeva excese”, a afirmat Elena Udrea, adăugând că ”cei care condus astăzi Justiţia din România au condus-o şi în ultimii zece ani”.”Arestul preventiv nu e generat de noul Cod penal, ci de o practică a DNA-ului, a menţionat Udrea.