Fostul premier Adrian Năstase a declarat luni că nu îi urează nimic lui Traian Băsescu cu ocazia aniversării a 62 de ani, susținând că dosarul Zambaccian este „un cadou” pe care i l-a oferit Daniel Morar președintelui în anul 2005. „Nu îi urez nimic. Sunt convins că va avea ceea ce merită”, a spus Năstase, răspunzând întrebărilor puse de jurnaliști la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu puțin timp înainte de începerea procesului Zambaccian. Năstase a afirmat că, în anul 2005, Daniel Morar i-a oferit lui Traian Băsescu drept cadou acest dosar. Urmează ca instanța să audieze mai multe persoane în acest dosar, printre care ar trebui să fie și Daniela Năstase. În martie 2012, un complet de trei judecători de la Curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj și l-a achitat pentru infracțiunea de luare de mită. Magistrații au mai decis atunci achitarea soției lui Adrian Năstase, Daniela Năstase, pentru infracțiunile de complicitate la luare de mită și pentru spălare de bani și condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participație improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false. ÎCCJ a mai hotărât în cazul fostului șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Irina Jianu achitarea pentru luare de mită, pentru spălare de bani, pentru participație improprie la fals intelectual la Legea contabilității și a stabilit încetarea procesului penal pentru participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă a decis condamnarea la trei ani de închisoare pentru participație improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală. De asemenea, completul de trei judecători a ridicat sechestrul instituit pe imobilul din str. Zambaccian aparținând soților Năstase și a obligat-o pe Irina Jianu la plata unor sume de bani reprezentând prejudiciul constatat în dosar. În plus, instanța i-a obligat pe Adrian Năstase, Dana Năstase și Irina Jianu la plata sumei de 60.000 de lei către stat, reprezentând cheltuieli de judecată. Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată pe 5 mai 2010 de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, așa-numitul dosar „Zambaccian I”.