FERMA DIN CĂLĂRAŞI

Adi Cristi

Din nou suntem pedepsiţi să asistăm la cele mai ciudate momente de pe scena politică a ţării. Ciudăţenia nu constă în poziţii caraghioase, sunete dezarticulate sau imagini aiuristice, cu atât mai mult cu cât spectacolul poate fi încadrat în genul absurdului, atât de bine stăpânit şi de cultivat de marii maeştri ai acestei dramaturgi. Alături de scriitori consacraţi putem deja adăuga nume sonore din politica românească, nu numai de azi. Dacă ar fi să ne cuplăm la „evenimentul zilei”, fără doar şi poate că postura de fermier a lui Traian Băsescu nu are cum să fie evitată şi nici măcar ignorată. Vrea şi omul acesta să ajungă ţăran, să simtă pământul sub talpa desculţă, să aibă bucuria de a vedea cum dă colţul iarba şi cum întinderea celor 300 de hectare îi poate aduce satisfacţii nebănuite şi nici măcar întâmplate până acum.

Poporul seminţelor sale cu siguranţă că va fi un popor mult mai credul, mult mai ascultător, mult mai performant decât poporul românilor, ajuns astăzi în pragul disperării, doar gândindu-se la cel care a îndrăznit „să ia pielea de pe el”, lăsându-l în postura de a fi „numai oase”. Un maldăr de oase, cum mai reuşim să descoperim, din când în când, în gropi comune, ce ne împovărează conştiinţa. Acest tip de genocid poate fi ţinut minte şi în cazul regimului Traian Băsescu, chiar dacă, de această dată, suntem obligaţi să gândim metaforic la această realitate dramatică şi de neuitat.

Victor Ponta, unul dintre cei mai promiţători dramaturgi politici ai momentului, vrea să scrie tragedia „Ferma din Călăraşi”, în care personajul principal nu poate fi decât ţăranul de luncă Traian Băsescu, un om hotărât, dârz şi cu foarte multe păsări de casă însoţit. Chiar dacă autorul încearcă să creeze planuri paralele, acţiunea se concentrează în direcţia personajului principal, cu atingeri de genul pretextelor „pământ cumpărat de fiica ţăranului de luncă”. Subtilitatea unor astfel de opere literare este înlocuită cu recunoaşterile de tip flagrant, specifice anchetelor procurorilor. Ţăranul nostru recunoaşte că a vorbit în stânga şi a vorbit în dreapta, şi-a consultat consilierul prezidenţial pe agricultură, în orele sale de după program, despre oportunitatea achiziţionării celor 300 de hectare din pământurile Câmpiei Române. A fost interesat ca această tranzacţie să nu aibă vicii ascunse, să nu fie un teren încălecat de mai mulţi proprietari, drept pentru care, când autorul tragediei „Ferma din Călăraşi” aduce din imaginaţie, (evident că nu de pe stradă), în miezul textului dramatic, un procuror de la DNA, ţăranul de luncă, ce încă mai este preşedinte de ţară, l-a sunat instantaneu pe alde Papici, pentru a-i cere scuze de deranjul pricinuit de acel autor de „te miri ce”, care a îndrăznit să plagieze realitatea aşa cum este ea, dându-se mare în faţa partidului său, în primul rând şi, mai apoi, în faţa ţări atât de hrăpăreţe cu astfel de producţii literare.

Mai mult ţăranul de luncă, diferenţiat de ţăranul de câmpie prin poziţia tălpilor sale, care simte tot timpul apa la picioare, fiind astfel imun la constarea „a intrat la apă”, cu drapelele ţării şi a Europei în spate, başca cu drapelul NATO, ca semn de protecţie totală, recunoaşte toate acestea şi mai mult decât atât, când o introduce în poveste pe fiica sa Ioana. Aici autorul realizează o relaţie de complementaritate între Ion, ţăranul lui Rebreanu şi Ioana ţăranca, fie şi în devenire, a lui Băsescu, care este de facto autoarea din actele publice a cumpărării fermei din Călăraşi.

Celălalt autor, de această dată al operei literare amintite, Victor Ponta, simte nevoia unei documentări mai profunde, drept pentru care anunţă o comisie reunită a celor două camere, astfel încât, dacă s-ar putea, proiectul său cu tragedia Ferma din Călăraşi să capete şi accentele necesare unui ciné-verité. Atunci vom vedea cât de bine se îmbină realitatea cu imaginaţie. Exact ca în Mondo Cane. Drumul de la „Micul Titulescu” la Marii Franco Prosperi,
Gualtiero Jacopetti şi Paolo Cavara trece prin ferma din Călăraşi a lui Traian Băsescu.