Breaking News

Kelemen Hunor: Guvernul să modifice legea descentralizării în acord cu CC

kelemen hunor-initiativa civicaGuvernul trebuie să modifice legea descentralizării şi să corecteze prevederile declarate neconstituţionale, a declarat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, menţionând că există riscul ca descentralizarea, dacă se blochează, să nu se facă cel puţin până în 2016.Kelemen Hunor crede, potrivit RFI, că „ar trebui să vină Guvernul cu modificarea legii, în aşa fel încât observaţiile, obiecţiile Curţii Constituţionale să fie eliminate”.”Deocamdată, am văzut doar câteva ştiri, care n-au fost confirmate de către Curtea Constituţională, cum ar fi că nu există Hotărâri de Guvern pentru trecerea în administrarea autorităţilor locale a anumitor bunuri, că nu ar exista posibilitatea de a trece din domeniul public în domeniul privat şi invers prin Hotărâre de Guvern, ci prin hotărârea Consiliului Local. Aceste aspecte pot fi corectate”, a spus Kelemen.Legat de decizia de neconstituţionalitate, Kelemen afirmă că aceasta este „o lovitură destul de grea şi ridică unele semne de întrebare, nu neapărat decizia Curţii Constituţionale, ci modul cum se poate face descentralizarea în România”.”Când în domeniul învăţământului, când noi eram la guvernare, şcolile au fost transferate către autorităţile locale, nu a existat o hotărâre de Consiliu de fiecare dată, în fiecare caz, că este aproape imposibil în România să obţii astfel de hotărâri când este vorba despre o decizie politică şi autorităţile publice sunt conduse de politicieni, unii la guvernare, alţii în Opoziţie şi atunci nu a fost nici o problemă. Deci dacă cumva aici se blochează descentralizarea, atunci eu vă spun, în următorii trei ani, cel puţin până în 2016, nu se va face descentralizare, ceea ce pentru România înseamnă o pierdere uriaşă şi punerea în paranteză a principiului subsidiarităţii”, a spus Kelemen.Curtea Constituţională a decis că Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie, este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.”Cu unanimitate de voturi, admite obiecţia de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă şi constată Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, în ansamblul ei, este neconstituţională”, se arată în decizia Curţii.Pe de altă parte, judecătorii CC au respins o serie de critici formulate de parlamentarii PDL.