24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Traian Băsescu continuă și în 2014 să fie bântuit de ”neliniștile sale tradiționale”, pe care nu ezită să le comunice țării la ora 18.30. A comunica, în viziunea băsesciană, înseamnă a ataca, a terfeli, a jigni, a hăhăi împotriva actualilor guvernați. El, preșdintele țării, supra-intitulat ”șeful statului” are țara sa paralelă cu țara pe care o gestionează USL. Suntem obligați să constatăm că vorbim despre două Românii. Din nou cel mai important for politic al țării, Parlamentul, este făcut surcele în comentariile din ce în ce mai acide ale unui Traian Băsescu, care și-a depășit de mult și ciudata sa condiție de ”președinte jucător”. Chiar dacă aceste eforturi au eșuat în grotesc, în gesturi periferice, specifice suburbiilor limbii și ale judecăților de valoare, Traian Băsescu nu ezită să se creadă deasupra legii, confundându-și nedreapta sa imunitate totală (a funcției prezidențiale) cu un dat, cu un drept de-al său, față de piepturile dezgolite ale parlamentarilor, din ce în ce mai vulnerabili. Faptul că președintele, orice ar constata Inspecția Judiciară a CSM, și-a subordonat un segment important al justiției, lăsând doar coincidențelor să explice ceea ce se întâmplă în fapt, cu dosarele adversarilor politici, aflate în gestiunea procurorilor DNA este o certitudine, un fapt constatat deja.
CSM ar fi trebuit să-și păstreze prestanța și, mai ales, credibilitatea. Această cerință imperioasă nu are cum să-și găsească un corespondent în realitate chiar și numai pentru că oamenii din CSM nu au voința de a se despărți de Băsescu. Despărțirea de ”piaza rea” a românilor ar putea trezi la realitate pe toți cei care au fost dresați să simtă că ei sunt ”opera multilateral dezvoltată” a semnăturii lui Traian Băsescu, după formula ”domnule procuror general, dacă îmi aduc bine aminte, eu ți-am semnat numirea în funcție”. Față de această constatare brutală și iresponsabilă, chiar dacă ea este adevărată și agravată de coroborarea cu ”o să vă mai sun, domnule procuror general”, nu atrage atenția Inspecției Judiciare, care ar fi trebuit să puncteze în direcția ”Traian Băsescu produce un grav atentat asupra independenței justiției române”, prin astfel de amenințări voalate, ce pot fi puse să scrie scenariul poliției politice după dictare.
Toate coincidențele enumerate de adversarii politici ai lui Traian Băsescu au în spatele lor bănuiala legitimă că Traian Băsescu a asmuțit procurorii DNA și o parte din magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, astfel încât cine mișcă în frontul din fața președintelui ”să miște mort”.
Dacă Victor Ponta încerca să identifice în condamnarea lui Adrian Năstase o gravă ingerință politică a ”dușamnului de moarte declarat” și, vorba din motivarea magistraților, ”de notorietate publică”, nimeni nu vrea să afle adevărul în afara Curții Europene a Drepturilor Omului, ultima salvare a victimelor din ce în ce mai multe ale pretinsei Justiții, nu numai dependentă politic, dar și cu grave carențe profesionale, fie de sistem, fie chiar de pregătire individuală. Aceste constatări nu au la bază o analiză calitativă, ci este rezultatul unor interpetări logice a constatărilor privind funcținarea sistemului judiciar în ansamblul său, gravele carențe prezentate și asumate, începând de la presiunea numărului mare de dosare per judecător, supuse judecății, cadrul legislativ extrem de sufocant, ce duce la soluții diverse, ce fac imposibilă invocarea în spețe identice, a autorității lucrului judecat. Haosul astfel creat atacă frontal Justiția, de această dată din interior, lipsind-o de realele performanțe pe care membri CSM încearcă să le pună în spatele răfuielilor politice. Nu trebuie să uităm că reacțiile internaționale ale unor magistrați ”puși de Traian Băsescu” să strige după ajutor, la Înaltele Porți de la Bruxelles, acolo unde există Viviane Reding, comisar european pentru justiție în Comisia Europenă a UE, astfel încât aceasta să reacționeze, imeidat, violent și decisiv, cum nu au acționat englezii sau francezii atunci când Hitle le-a amenințat țările, în debutul celui de-al doilea război mondial.
Suntem în an electoral, deci, români fiind, putem să ne așteptăm și la ceea ce nu ar trebui să ne gândim, fie pentru că nu se va întâmpla prea curând, fie pentru că nu merităm altceva decât ceea ce primim.
