DINCOLO DE UȘILE ÎNCHISE ALE SPAIMEI LIBERALILOR

adicristi01Reperarea onoarei liberalilor” intră în eonomia scenariilor politice din pre-campania electorală. Nimic nou și nimic îngrijorător – ar putea să spună vox populi, așa cum s-ar putea spune că ne aflăm deja pe câmpul minat al jocului de glezne, practicat de actorii politici regăsiți într-o alt formulă decât formula consacrată a USL, de exemplu, cu care se vor prezenta în fața electoratului peste trei luni, mai exact pe 25 mai 2014, cu prilejul alegerilor euro-parlamentare.

Liberalii sunt vizibil timorați de decizia lor de a merge ”de unii singuri” în acest scrutin european. Neîncrederea în forțele lor vine să le provoace acest gen de reacție, cu atât mai mult cu cât, de această dată, vor fi puși față în față cu capacitatea lor de a convinge un electorat dedicat ideologiei de centru-dreapta cu care se identifică. Astfel, este primul mare examen pe care liberalii îl vor susține după desprinderea din CDR, atunci când au decis să facă pasul de despărțire de PNȚCD. Din acel moment liberalii nu au ezitat să-și găsească aliați politici, indiferent de ideologiile celor cu care ei au decis să meargă împreună, fie că aceștia s-au numit PD sau PSD. Din 2003 au construit alinața politică DA (”Dreptate și Adevăr”) PD+PNL, pentru ca din luna februarie 2011 să ia naștere Uniunea Social Liberală, uniune ce cuprinde patru partide: PSD, PNL, PC și UNPR.

Trebuie ținut minte și comentat faptul că PNL nu a mai mers de unul singur la alegeri, din anul 2000 la alegerile interne și din 2009 la alegerile euro-parlamentare. În 2004 s-a aliat cu PD, în 2008 cu PSD.

Să ne amintim care au fost rezulatele ultimilor alegeri euro-parlamentarre din iunie 2009, atunci când PNL a candidat în nume propriu. Astfel, PSD+PC au obținut 31,07% ceea ce a însemnat câștigarea a 11 mandate din totalul celor 33, câte au revenite României. PDL obține 29,71%, deci 10 mandate, PNL câștigă votul a 14,52% din electorat, scor ce le-a adus cinci mandate, UDMR – 8,92% sau trei mandate, PRM – 8,65% – trei mandate, Elena Băsescu – 4,22% – un mandat. Față de madatele din 2007, primite de la Parlamentul European de către România, PNL în 2009 câștigă, de această dată în urma confruntării electorale, cu un mandat mai puțin. Iată, o primă măsurătoare a trend-ului acestui partid, pus în 2014 în situația de a merge singur din nou la alegerile euro-parlamentare. Pentru PNL este deja o adevărată provocare dată de nevoia de evaluare, după doi ani de USL, uniune politică ce a repurtat în 2008 cea mai mare victorie post-decembristă a unei formațiuni politice în fața electoratului român, ajungând la 70%, în finalul redistribuirii mandatelor.

PNL va trebui să demonstreze că este în stare să ia cel puțin cât va reuși să câștige PSD, dacă ținem cont că social-democrații în 2008 au considerat că liberalii merită să primescă beneficiile a jumătate din zestrea de voturi adunată la alegerile ce au fost câștigate împreună, sub sigla USL.

Poate această mare provocare îi dă frisoane liderului PNL Crin Antonescu, cel care va trebui ”să dea seamă” în fața partidului de rezultatele pe care le va obține la alegerile euro-parlamentare. Chiar dacă USL nu are de gând să țină seama de rezultatele pe care partidele componente ale uniunii le vor obține în această întrecere parlamentară, cei din PNL au început deja ”să-și arate colții” și să pună presiune pe Crin Antonescu, cerându-i să accepte un nou criteriu de evaluare a performanței PNL, referitor la rezultatul pe care îl vor obține la alegerile din 25 mai 2014.

Actualele sondaje sunt dintre cele mai înspăimântătoare pentru zestrea pură a liberalilor, PNL fiind cotat la jumătate din ceea ce va aduna PSD, menținându-se în plaja de 15-20%.Această realitate ar însemna câștigarea a șase mandate cel mult, din cele 32 acordate României,  egalând astfel doar performanța liberalilor lui Călin Popescu Tăriceanu, din 2007, atunci când ” PNL a primit cadou acele mandate”. Iată de ce este atâta nervozitate, mai ales în zona fotoliului președintelui PNL, cel care încă mai speră că va rezista presiunilor din interiorul partidului de a rămâne candidatul PNL la funcția de președinte al României. Mingea se află, paradoxal, în curtea liberalilor, chiar dacă Crin Antonescu ”umblă cu cioara vopsită” pe lângă Victor Ponta.