PREȘEDINTE GONFLABIL

Adi Cristi

Suntem deja copleșiți de atâta agresivitate. Participăm activ sau pasiv la o campanie electorală atipică din toate punctele de vedere. Parcă ne aflăm într-o Sinagogă, unde fiecare vorbește cu sine, cu glas tare. Nimeni nu-l ascultă pe celălalt. Toți spun ceea ce cred ei de cuviință că ar trebui să spună. Toți vor cu tot dinadinsul ca glasul lor să fie glasul auzit. Glasul care contează. Glasul de care va depinde rezultatul la urne, implicit rezultatul salvării a ceea ce consideră ei că trebuie salvat. Într-o astfel de hărmălaie există tot timpul cineva care ”toarnă gaz pe foc”. Cineva din exteriorul jocului, concentrat mai mult la a modifica starea de fapt după cum îi sunt interesele.

Marele jucător nu face parte din rândul celor intrați în teren. El nu este nici măcar în tribune. El și-a asumat doar misiunea de a încurca jocurile, de a influența într-o anume direcție opțiunile alegătorului.

De fapt, această ingerință în scenariile de campanie electorală este în continuare trecută cu vederea, cauționată ca fiind o practică oarecum normală, în spiritul luptelor de stradă ce au ca scop cucerirea piețelor publice.

Acest tip de atitudine este de fapt catalizatorul care grăbește deziluzia, ambiguitatea, aiureala să ajungă forme credibile de manifestare a celor care au și ei un cuvânt de spus.  Nu vorbim aici de libertatea de exprimare, de dreptul fiecăruia la opinii proprii pe care, în baza acelorași libertăți cetățenești, sunt comunicate în spațiul public, cu scopul declarat de a crea prozeliți. Vorbim despre deturnări ale competențelor unor funcții în stat, implicarea în aceste jocuri politice ale unor instituții ale statului de drept, care, de altfel, ar trebui să-și valorifice independența lor, să nu se amestece, să nu se lase antrenate în zgomotul și loviturile nepermise, practicate pe fondul unei morale îndoielnice, dar iertătoare pe scena politică a țării.

Astfel, reținut ca un exemplu edificator, funcția de președinte de țară, în spațiul nostru mioritic, ”a ajuns de rahat”. A fost dusă în derizoriu tocmai de cel care timp de 10 ani nu a făcut altceva decât să arunce în aer toate prerogativele pe care Constituția le oferă reprezentatului statului. A fost un fel de harachiri făcut nu din sacrificiu, nu din demnitate, ci din ură, batjocură și umilire a propriului său popor. Funcția supremă în statul român, aceea de președinte de țară,  are corespondent în a fi ales de popor, pentru popor. În această calitate ai datoria asumată prin jurământ de a face tot posibilul ca țara, cu oamenii ei, fie în agenda ta prezidențială, în fiecare zi, urgența zero.  Nimic altceva nu poate să fie mai important pentru tine ca președinte decât soarta poporului tău, a cărei majoritate ți-a încredințat responsabilitatea de a fi în slujba cetățeanului și nu a intereselor politice care te-a adus în Platul Cotroceni.  Președintele României face doar politica poporului său și nicidecum politica vreunui partid, mai mult sau mai puțin blond. El nu are preferințe, protejați, pentru el cetățeanul este cel care îi plătește salariu pentru a fi în slujba poporului, singurul care l-a adus în această funcție, așa cum tot el va fi cel care îl va putea demite din funcție, dacă pe parcursul mandatului prezidențial, uită care i-a fost jurământul depus în fața națiunii în momentul investiturii.

Actualul președinte ar fi trebuit astfel sancționat, atâta timp cât poporul a decis cu un vot covârșitor că acesta nu mai este credibil, nu mai este de folos țării, decât unui partid minuscul, opera sa de artă, ”puiul de cioară” care lui îi pare a fi cel mai frumos și cea mai frumoasă operă de artă pe care a fost în stare să o creeze. Pentru această viitoare cioară el și/a sacrificat poporul. El a dat o probă de cum nu trebuie să fie un președinte de țară.

La modul indirect din această campanie prezidențială cetățeanul poate să desprindă în contururi precise, cum nu trebuie să arate un președinte votat de popor. El nu trebuie să fie așa cum a fost în ultimii zece ani, preocupat exclusiv de obsesiile lui, de creațiile lui și aproape de loc de poporul care l-a ales, care i-a dat această nesperată șansă de a fi președintele României, șansă pe care el a ratat-o. De două ori.

De această dată românii vor trebui să-și aleagă un președinte viu, cu suflet, cu inimă și nicidecum un președinte gonflabil.