NATO confirmă intrarea unor convoaie militare ruse în Ucraina

natoNATO a observat în ultimele zile intrarea unor convoaie cu echipamente militare ruse în Ucraina, între care tancuri, artilerie și trupe combatante, a anunțat miercuri generalul Philip Breedlove, șeful Comandamentului european al armatei SUA și comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, aflat în vizită la Sofia, relatează France Presse. ‘În ultimele două zile, am observat aceleași lucruri ca OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa). Am văzut coloane cu echipamente rusești, tancuri rusești, sisteme de apărare antiaeriană rusești, artilerie rusă și trupe ruse intrând în Ucraina’, a declarat el. ‘Nu avem încă o imagine clară în ceea ce privește numărul. Am văzut mai multe coloane’, a adăugat el. Observatori ai OSCE au raportat marți că 43 de camioane militare, fără plăcuțe de înmatriculare, se îndreptau spre centrul Donețkului, capitala regiunii cu același nume, bastion al rebelilor proruși din estul Ucrainei. Aceste camioane tractau piese de artilerie grea și cinci alte lansatoare de rachete multiple, a indicat Organizația, într-un comunicat. ‘Ceea ce mă îngrijorează mai mult este că ne aflăm într-o situație unde fosta frontieră între Ucraina și Rusia este complet penetrabilă. Ea este larg deschisă’, a afirmat generalul Breedlove. ‘Forțe, bani, susținere, aprovizionare, arme, circulă în voie de o parte și de alta și nu este o situație bună’, a precizat el. ‘Avem nevoie să revenim la situația când frontiera internațională este respectată, iar aceasta ne va ajuta la reducerea problemei de reaprovizionare (cu armament) în estul Ucrainei’, a subliniat comandantul șef al NATO. SUA au denunțat aceste noi și importante întăriri militare, reamintind că orice tentativă a rebelilor de a trece sub controlul lor alte teritorii constituie o „încălcare flagrantă” a acordurilor de încetare a focului de la începutul lunii septembrie