VORBIM DESPRE POPORUL ROMÂN

Adi Cristi

Adi Cristi

Din remarca ”proști, dar mulți” a fost decapitat ”capul lui Moțoc vrem!”, acest acar Păun care a reușit, de câteva secole bune, să salveze  aparențele poporului român și nu numai. Să nu uităm, chiar dacă această ținere de minte nu ne ajută la ceva, că trădarea este ”frate cu tot românul”, acel frate care are prostul obicei de a/i împlânta cuțitul în spate, repetând la nesfârșit povestea cu Cain și Abel.

Poporul român este un popor compus din indivizi care trec ușor dintr-o stare emoțională în alta, care sunt calzi în relații interpersonale; au spirit gregar, autonomie redusă, acceptă autoritatea și tradițiile, schimbarea este percepută ca dificilă, sunt ambițioși, dar și suspicioși, creativi, boemi, indisciplinați. Aceasta ar vrea să fie o radiografie psihologică a poporului român. Daniel David încearcă astfel să ne arate ”pe viu” care este profilul psihologic de adâncime al poporului român, adică trăsăturile relativ stabile, născute în urma evoluției istorice într-un anumit contextul geografic.

Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie de la Babes-Bolyai,  lucrează de aproximativ doi ani, cu echipa sa, la proiectul lansat de filosoful Constantin Rădulescu Motru și reface „Psihologia poporului român”. Una dintre caracteristice constante ale poporului român, sesizată și de marele savant Constantin Rădulescu Motru, acum 100 de ani, dar și de Daniel David este spiritul gregar al poporului român, spirit care ne trădează ”spiritul de turmă”, atâta timp cât încă mai trăim în turme, cete, cârduri, dovedind o atitudine de supunere docilă, în cele din urmă, Pe fondul acesta, decidenții au avut o misiune ușoară de a transforma poporul într-o masă de manevră purtată spre sacrificiu. Spre acel sacrificiu ce ține mai mult de simplificarea ecuației supraviețuirii: ”să moară poporul acesta, ca să mai scape de mine, conducătorul”.

Toate sacrificiile pe care poporul român le-a acceptat din 1940 și până astăzi, deci timp de 74 de ani, au avut ca prim obiectiv salvarea clasei conducătoare, în primul rând și mai puțin a fost atente la salvarea interesului național sau a interesului poporului, ca o sumă de interese ale fiecărui cetățean, care a consimțit să fie reprezentat de alesul votului său.

Dacă am ajuns să avem o clasă politică imatură, într-o țară în care primul partid politic apare acum 139 de ani (în 1875, Partidul Național Liberal), deci într-o țară cu o cultură politică pe bună dreptate imatură, fără doar și poate și electoratul nu poate fi altfel. Deci, ceea ce a sesizat Costache Negruzzi în 1840 despre epoca lui Alexandru Lăpușneanu, decupând o întâmplare din 1564, legată de revenirea pe tron a domnitorului moldav, este valabilă și astăzi chiar dacă au trecut între timp 450 de ani. Dar, cum încă mai există locuri în această țară. care se mai păstrează urme neatinse de două mii de ani, această aproape jumătate de mileniu nu poate să impresioneze într-atât încât să tulbure felul de a fi al poporului român. Dialogul desprins din nuvela Alexandru Lăpușneanu de Costache Negruzzi devine astfel grăitor pentru exemplificarea

” — Ce cer? întrebă Lăpușneanu, văzând pre armașul intrând.

— Capul vornicului Moțoc, răspunse.

— Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un șărpe; n-ai auzit bine, fîrtate! vrei să șuguiești, dar nu-i vreme de șagă. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îți spun că ești surd; n-ai auzit bine!

— Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici.

Într-adevăr, ostașii nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se cățăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moțoc! Capul lui Moțoc vrem!“

— Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta și mă jur să fac o biserică, să postesc cît voi mai ave zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamțului!… Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niște proști, pre niște mojici. Pune să deie cu tunurile într-înșii… Să moară toți! Eu sînt boier mare; ei sînt niște proști!

— Proști, dar mulți, răspunse Lăpușneanu cu sînge rece; să omor o mulțime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur. Du-te de mori pentru binele moșiei dumitale, cum ziceai însuți cînd îmi spuneai că nu mă vrea, nici nu mă iubește țara. Sînt bucuros că-ți răsplătește norodul pentru slujba ce mi-ai făcut, vînzîndu-mi oastea lui Anton Sechele și mai pe urmă lăsîndu-mă și trecînd în partea Tomșii”.

Același spirit gregar a fost cultivat și de generația Facebook acum când Klaus Iohannis dă semne că face parte integrantă din spiritul poporului român, fiind la rândul său trădător cu sine, are o autonomie redusă, acceptă autoritatea și tradițiile, schimbarea este percepută ca dificilă, este ambițios, dar și suspicios, creativ, boem și  indisciplinat.

Vorbim despre poporul român fără ca el să aibă ceva împotrivă.