24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Ajunul Crăciunului e semnul care ne desprinde de singurătate chiar și atunci când suntem nevoiți să ne întâlnim doar cu noi înșine. Este momentul în care dorim să marcăm un nou început, o nouă naștere a aceleași șanse de a ne privi sinele, cum ne-am descoperi în oglindă. Avem sau nu avem șansa acestei cunoașteri? Suntem sau nu suntem pregătiți să ne luăm în seamă, conștientizând Nașterea Mântuitorului? Timpul este cel mai răbdător animal de pradă care ne-a ieșit în cale. Nimeni nu scapă de ferocitatea scurgerii secundelor, cum de altfel nimeni nu scapă de mângâierea imperceptibilă ale acestora, care reușesc să ne consume cum, la rândul nostru, nu ezităm să ne facem poftele ce am poftit.
Miracolul Crăciunului a reușit să pătrundă în profunzimea fibrei umane, în intimitatea gestului de a fi pregătiți să ne bucurăm pentru bucuria celui de lângă noi, prelungindu-ne astfel ființa în afara noastră, reușind prin bunătate să ajungem starea de a dărui, cum mai există starea de a iubi, starea de a te sacrifica.
Nașterea lui Iisus Hristos a fost pentru omenire izbăvirea de care a avut atât de mare nevoie pentru a pune ordine în microcosmosul ființei umane, răspunzătoarea directă de haosul de dincolo de noi, provocat în genere de latura urâtă a păcatului, subjugată prin constrângere de orgoliile și vanitățile rănite.
Nu putem să ne ignorăm felul nostru de a fi, cu cele bune și cu cele rele, de care suntem în stare, fără a căuta salvarea în iubirea aproapelui nostru, iubire dictată de Mântuitor, într-o milenară lecție ”Învățați să trăiți fără profesor”. Manualul acesta, care se studiază în fiecare casă și din care viața, de fiecare dată, te scoate la tablă în mijlocul străzii sau în orice alt loc posibil sau imposibil, ține de înțelepciunea dumnezeiască, fundamentată pe iubirea însăși, pe capacitatea omului de a iubi și de a se lăsa iubit.
Sărbătorile de Crăciun sunt de fapt alfabetul acestei iubiri dumnezeiești, prin asumarea nașterii ca formă supremă de comunicare și înțelegere. ”Steaua sus răsare / Ca o taină mare / Steaua strălucește / Și lumii vestește / Și lumii vestește // Că astăzi Curata / Preanevinovata /
Fecioara Maria / Naște pe Mesia / Naște pe Mesia // Magii cum zăriră / Steaua și porniră / Mergând după rază / Pe Hristos să-l vază / Pe Hristos să-l vază // Și dacă porniră / Îndată-L găsiră / La Dânsul intrară / Și se închinară / Și se închinară // Cu daruri gătite / Lui Hristos menite / Ducând fiecare / Bucurie mare /Bucurie mare // Care bucurie /Și aici sa fie /De la tinerețe / Pân-la bătrânețe / Pân-la bătrânețe”
Acest colind deschide larg înțelesurile bucuriei Nașterii Mântuitorului, cel care își va asuma păcatul ca pe o monedă de schimb, pentru viața noastră cea de toate zilele. Patimile de peste ani ale lui Iisus Hristos vor fi acceptate de noi atunci când vom conștientiza sacrificiul ca fiind mâna întinsă a Fiului lui Dumnezeu, în mijlocul oceanului, de unde încearcă să ne salveze, să ne aducă nu la marginea orizontului, ci direct la mal, la înțelegerea de sine a puterii dumnezeiești, pe care iubirea aproapelui nu doar că o oferă, cât mai ales o și garantează.
Sărbătorile Crăciunului au ca punct de plecare, putem spune, chiar de la Buna Vestire, cu nouă luni înainte, din momentul în care Arhanghelul Gabriel dă de veste că Fecioara Maria va deveni mama lui Iisus din Nazaret. După nouă luni, o nouă veste bucură lumea: ”O, ce veste minunată! / În Betleem ni s-arată / Astăzi s-a născut / Cel făr’ de-nceput / Cum au zis prorocii. // Că la Betleem Maria / Săvârşind călătoria, / Într-un mic sălaş, / Lângă-acel oraş, / A născut pe Mesia. // Pe fiul în al Său nume, / Tatăl L-a trimis în lume, / Să se nască / Şi să crească, / Să ne mântuiască”.
În lumea de zi cu zi, în lumea reală, de dinafara rugăciunii și a canoanelor, există o altfel de măsură, care împarte bucuria și suferința celor care trec prin viață, după modul în care ei reușesc să se coboare sau să se înalțe, nu doar în Numele lui Dumnezeu, cât mai ales în numele iluzoriei dorințe de a trăi din ce în ce mai bine. Acest barbarism de a avea cât mai mult, de a se simți cât mai bine, încercând astfel să se măsoare fericirea, este adus cu picioarele pe pământ de imprevizibilul pe care îl păstrăm tot timpul în antecamera bunelor intenții. Suntem buni și sensibili, atenți și săritori doar în anumite condiții, doar în anumite conjuncturi, dictate de viața socială, pe care nu ezităm să ne-o asumăm, mai ales dacă acesta ne sporește vizibilitatea.
Avem o neobosită dorință de a atrage atenția, de a se vorbi despre noi, de a fi centrul în jurul căruia se învârte lumea. Aceasta este obsesia începutului de mileniu III, aceștia am ajuns să fim noi, aceasta a rămas Nașterea lui Iisus Hristos.
