SĂ AUZIM NUMAI DE BINE

”Octombrie se aude pocnind cețos prin oase”. O lună a poeziei maxime. O lună care provoacă toamna la ruginiu, la un spectacol al grației culorilor înveșnicite în cărămiziu, verde galben și ocru. Octombrie este luna în care bruma începe să facă un exercițiu de suportabilitate a Naturii cu viitorii fulgi de nea.
Toamna, care se termină în luna noiembrie, are de recuperat timp din trupul unei veri hulpave, invadatoare a primei luni de toamnă, acel septembrie agățat în razele târzii ale Soarelui.
Dacă un pictor ar îndrăzni să se ia la întrecere cu toamna, atunci am asista la una dintre cele mai provocatoare întâlniri între geniul coloristic al Naturii și încercările eșuate ale Maestrului, chiar dacă efortul acestuia ar da în murmur sincera admirație a confraților săi, dar mai ales a trecătorului prin parcurile desfrunzite deja.
Toamna este anotimpul decapitat, în ultima vreme, de luna septembrie și grăbit să se mobilizeze în fața iernii, astfel încât imensitatea alba să poarte câteva accente de coloratura grăbită a sta ascunsă în spatele geros al anotimpului alb. Într-o astfel de realitate putem observa pete de culoare înghețate sau păstrate într-un contrast izbitor cu albul lucios și câinos al iernii, de regulă sosită intempestiv, pentru ca, mai apoi, să se retragă speriată în crivățul care atacă dur respirația.
”Toamna se numără bobocii”, se face mustul și mai apoi vinul. Se pun murăturile și se face zacusca, tocana de legume, se adaugă pe rafturile goale ale cămării iernii, borcanele în care se poate observa culorile toamnei, dar și ale rodului bogat și îndestulător.
Pe acest fond poetic, romantic și cu invitație la meditație se întâmplă lucruri mult mai prozaice, mult mai pline de adversitate din care nu se poate culege nici un miligram de sensibilitate, emoție, curtoazie. Încă se mai dispută ”fraudarea alegerilor” pe fondul adversității pe față a președintelui Klaus Werner Iohannis față de social-democrați. Există deja o psihoză în clasa politică, de genul PSD-CIUMA ROȘIE care are în subsidiar acest mesaj cu care KWI a îndoctrinat întreaga clasă politică. Față de acest mesaj bombă nu a reacţionat opoziția parlamentară, restul, de la PNL la UDMR nimeni nu a mișcat în front. Tot președintele se ante pronunţă împotriva PSD, care a fraudat votul, amintindu-și în următoarea propoziţie că este necesar să se facă anchete și să se descopere pe cei care au fraudat votul. O astfel de exprimare, întâi arăți cine ar trebui să fie vinovat, pentru ca mai apoi să spui că de anchetat să fie toți!
Klaus Werner Iohannis devine din ce în ce mai previzibil. Toți îl înțeleg, toți îl ascultă sau îl ignoră, toți îi urmează învățăturile ”pas cu pas”, așa cum nimeni nu se mai oprește să piardă timpul în silabisirile sale vizibil construite caun zid de apărare pentru guvernul său. Liberalii, cei mai credibili sesizează pericolul în care este aruncat partidul, drept pentru care încearcă să facă un pas în lateral. Să lase prim planul lui Ludovic și lui Klaus, ca victime asumate. Se poate spune: ”Cei doi sunt buni de sacrificat, fără a mai aștepta Ignatul”.
Un alt papițoi, care începe să-și dea cu stângul în dreptul, doar cu numele unuia dintre fiii slujnicei Rahelei, Bilha: Dan. Acest Dan, pentru a nu fi confundat în istorie, pe malurile Dâmboviței a fost împopoțonat cu prenumele Nicușor, părinții acestuia fiind conștienți că potlogarul nu va reuși să ajungă vreodată cât de cât un Nicolae.
Drepți cu progenitura au fost părinții, chiar dacă oaia creață a ajuns în funcția berbecului turmei, sesizându-i maxima competență. În momentul în care cineva încearcă să devină mai mare decât umbra sa, nu se poate întâmpla decât să dispară pur și simplu în spațiu, acolo unde există o altă ordine a dimensiunii, o altă dominație a celui slab, dar și a celui puternic. Forțele sunt altele și acționează după alte legi, astfel încât un Nicușor Dan ar putea să joace rolul ”băiatului bun”, iar poporul român să fie eroul din episodul ”dușmănit vei fi de toate / fără a prinde chiar de veste”.
Suntem, trebuie să recunoaştem și să ne asumăm acest adevăr, produsul inculturii noastre, proba de incompetenţă maximă, cu ajutorul căreia reușim să câștigăm toate olimpiadele internaționale ale prostiei. Fără instrucţie, fără educație, fără carte riscăm să rămânem o opincă pornită în căutarea unor tălpi dornice să ne încalțe. Nimic mai mult, doar tălpile unui popor batjocorit, mințit, furat, pus să tragă la jug, belit și răsbelit de tot ce avea țara și încă mai are, bogăție și aer curat, peisaje de poveste, povești ce pot fi citite răsfoind doar văile și codri la ei acasă.
În rest, să auzim numai de bine, să fim sănătoși, cu gust și miros. Au grijă alții de ceea ce pentru noi ne dau dureri de cap, slăbindu-ne echilibrul.
ADI CRISTI