24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Deja am intrat în febra întâmplărilor anului 2015. Ideea că Noul An va fi mai bun decât a fost 2014, se circumscrie spaimei populare ”Ferească Dumnezeu de mai rău”. Ce se va petrece cu noi, cât de bine ne va fi, ce vom reuși să facem pentru a ține în frâu clasa politică, ține mai mult de previziune decât de certitudine. De regulă, acest tip de a intui viitorul are în bagajul său profunzimi aflate la extremele îndepărtate așteptărilor noastre. Ori suntem sortiți dezastrului, ori ”ne-a prins Dumnezeu de picior”. Nu există cale de mijloc, nu există enunțuri ponderate, cu atât mai mult cu cât acestea nu au căutare, nu sunt întrebate. Poate și de aceea suntem încă exact așa cum suntem, superficiali, aerieni, greu de ținut ”cu picioarele pe pământ”. Preferăm în continuare spectacolul în detrimentul gesturilor decisive, cu finalitate, pline de învățăminte și de urmări constructive, care să ne implice atât ca indivizi, cât și ca societate. Avem datoria, pentru a ține capul deasupra apei, să ne identificăm, încetul cu încetul, cu interesul general, cu nevoile naționale, de colectivitate, stabilindu-ne singuri numitorul comun al acestora, astfel încât să devenim mai coerenți decât am fost în toți acești 25 de ani, ce au trecut de la prima noastră descătușare, în termenii unei democrații autentice. Schimbarea nu poate să vină decât pe acest traseu, de la noi înspre ei, ei fiind de fapt cei care ne reprezintă în logica democrației reprezentative. Cred că drumul este corect ales, doar că sensul de mers este greșit. De 25 de ani mergem pe contra-sens, fără ca cineva să ne atragă atenția, lăsând clasa politică să ne ceară nouă ceea ce de fapt ar fi trebuit ca noi să-i pretindem. Aceasta ar trebui să fie acum, în 2015, trezirea noastră, a tuturor celor care cred că au capacitatea de a schimba lumea, chiar dacă lumea se rezumă a fi doar în dimensiunile ei personale. Să ne schimbăm pe acest considerent și să fim atenți la toate schimbările sugerate de aproapele nostru, astfel încât să avem capacitatea de a pretinde politicianului care să fie traseul reprezentativității sale, de fapt, al asumării responsabilității pentru deciziile pe care le ia în numele nostru.
Klaus Iohannis a spus, sub formă de promisiune fermă, că va fi un președinte care nu va ieși din arhitectura prerogativelor impuse acestei funcții de Constituție. Turul II al alegerilor prezidențiale din 2014 a încercat să ne arate că el este Alesul. Nici Dumnezeu nu este străin de rezultatul surprinzător, dacă ar fi să-l cităm pe Preafericitul Daniel, care, ieșind de la vot, a sugerat că este timpul ca ”un nou străin să vină și să ne salveze țara” – așa cum s-a întâmplat, spunem noi, în anul 1866, an în care neamțul Carol I și-a început domnia, ce a durat 48 de ani, mai mult de jumătate din cei 81 de ani de monarhie, ce au condus România până-n anul 1947, an în care s-a instaurat republica, la care Româna a fost înhămată doar 67 de ani, fără a înregistrat performanțe mai mari decât le poate înregistra o gloabă, fie ea și fermecată de geniul recunoscut al poporului român.
Klaus Iohannis trebuie să mai treacă un hop înainte de a-și sufleca mânecile, pentru a se apuca de treabă. Acest hop este ridicat pe sentința pe care ICCJ o va da pe 14 ianuarie, referitoare la acuzația de incompatibilitate pe care ANI a formulat-o la adresa primarului Sibiului. Ziua de 14 ianuarie ar putea să aibă o nouă însemnătate națională, de această dată în ceea ce privește renașterea demnității poporului român, zi în care ori președintele Klaus Iohannis se va dovedi că este demn de luat în seamă și de ținut minte pentru următorul mandat prezidențial, dacă, în eventualitatea pierderii procesului cu ANI, va demisiona, ori vom comemora moartea definitivă a încrederii în Justiție a poporului român, atâta timp cât salvarea lui Iohannis din acest proces s-ar putea face numai prin ignorarea autorității lucrului judecat, atâta timp cât toți ceilalți judecați pentru aceeași speță au pierdut procesele cu ANI.
Alea iacta est! Această frază a fost rostită de Cezar la trecerea peste Rubicon și de atunci a căpătat valoarea ”drumului fără întoarcere”. Acesta ar trebui să fie drumul ales de poporul român, mai ales că acest popor a tot orbecăit prin neant aproape o sută de ani, fără a fi în stare să deosebească Soarele de lumina lămpilor folosite de anchetatori, lumină care tot în ochi era fixată, denaturând expresia frumuseții, falsificând-o în noua formulare: ”La Soare te poți uita, dar la lampa anchetatorilor, ba!”
Suntem la început de an 2015, anul care sperăm să ne aducă nu numai deșteptarea, nu numai trezirea, cât mai ales dreptul legitim al fiecăruia dintre noi de a ne cunoaște pe noi înșine, pentru a reuși, în cele din urmă, să-i cunoaștem și pe cei aleși să ne reprezinte.
