Ucraina: Decret prezidențial privind mobilizarea parțială

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a semnat un decret privind trei noi etape de mobilizare parțială pentru acest an, în contextul conflictului armat din estul țării între forțele guvernamentale și insurgenți proruși, relatează agenția de presă Ukrinform.

Documentul a fost semnat miercuri după-amiază în cursul unei reuniuni a președintelui cu șefii administrațiilor de stat regionale, potrivit aceleiași agenții de presă.

‘Provocările care stau în fața noastră nu lasă nicio îndoială că principalul nostru obiectiv este consolidarea capacității de apărare a țării’, a declarat Poroșenko, informând auditoriul asupra semnării decretului respectiv.

„Vă atrag atenția asupra respectării principiului justiției sociale: apărarea patriei nu este doar o obligație pentru muncitori și agricultori. Nu refuzați acest drept și elitelor politice locale. Voi solicita ministrului apărării să aducă la cunoștința tuturor comisariatelor militare această poziție a mea’, a afirmat președintele Poroșenko.

În timpul celei de-a patra etape de mobilizare (până acum au avut loc trei), numărul total al persoanelor mobilizate va ajunge la 50.000, a indicat șeful statului ucrainean.

După cum a menționat în ajun Vladimir Talalai, șeful adjunct al Direcției principale de planificare militară de pe lângă Statul Major al armatei ucrainene, persoanele mobilizate nu au dreptul să refuze să fie trimise în zona de conflict din estul Ucrainei. Cei care se eschivează de la serviciul militar riscă urmărirea penală, a mai amintit acesta.