Toni Greblă intră în concediu de odihnă din 27 ianuarie, anunţă Curtea Constituţională

toni-greblaoctav-ganeaCurtea Constituţională informează că judecătorul Toni Greblă a anunţat că, începând cu data de 27 ianuarie, va intra în concediu legal de odihnă.Potrivit unui comunicat de presă al Curţii Constituţionale, plenul CC s-a întrunit luni pentru a lua act de declaraţia judecătorului Toni Greblă comunicată preşedintelui Curţii, Augustin Zegrean, “în temeiul art. 64 lit. d) din Legea nr. 47/1992” privind organizarea şi funcţionarea instituţiei. Prevederea legală menţionată stabileşte că judecătorii CC sunt obligaţi “să comunice preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită”.În declaraţia pe propria răspundere, Toni Greblă a afirmat că nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi care ar putea atrage incompatibilitatea cu mandatul de judecător al Curţii Constituţionale pe care îl exercită în prezent, se menţionează în comunicat.”Având în vedere cele declarate, Plenul Curţii Constituţionale a decis că nu sunt incidente dispoziţiile art. 62 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţei constituţionale, potrivit cărora «Judecătorii Curţii Constituţionale răspund disciplinar pentru încălcarea, cu vinovăţie, a dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 47/1992, republicată», astfel că, împotriva domnului judecător Toni Greblă nu poate fi pornită o acţiune disciplinară”, se precizează în comunicatul CC.Conform sursei citate, “ţinând seama de faptul că demisia este un act juridic unilateral, plenul Curţii Constituţionale nu poate impune unui membru al instanţei constituţionale luarea unei astfel de decizii”.În acest context, judecătorul Toni Greblă a anunţat că, începând cu data de 27 ianuarie, va intra în concediu legal de odihnă, se mai arată în comunicatul CC.Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost dus, săptămâna trecută, cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde procurorii i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.