Adi Cristi
Adi Cristi

NE-AU FĂCUT DE RÂS, ÎN CELE DIN URMĂ

Adi Cristi

Adi Cristi

Așa cum am intuit, după ”lăsarea la vatră” a lui Traian Băsescu, Justiția a început să simtă o relaxare profundă, fiindu-i redată inițiativa, dreptul de a merge pe firul poveștii, fără a mai aștepta ”declarațiile de la ora 18” de  la Cotroceni ”ca să știe încotro s-o ia”. Această stare de normalitate a fost simțită nu numai de procurorii, care nu mai erau nevoiți să-și abandoneze dosarele sau, în caz contrar, să abandoneze ei cursa, pentru că ar supăra pe X sau pe Y, protejații regimului Băsescu. Acum tocmai acești protejați au devenit sursa de inspirație a procurorilor, dar nu pentru o iminentă ”plătire de polițe”, cum s-a putea crede, ci pur și simplu pentru a umple acel puzzle al marii corupții dâmbovițene.

Gabriel Sandu, fostul ministru PDL în guvernul Emil Boc, a început jihadul marii corupții cu oamenii apropiați ai lui Traian Băsescu, de la primul ministru PDL, Emil Boc, la liderii actuali, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Roberta Anastase, precum și scoaterea din anonimat a unei serii de instituții ale statului, cu atribuții directe în eradicarea corupției.

Elena Udrea s-a transformat peste noapte în dispecerul atenției noastre, amintindu-ne că a sosit vremea marilor dezvăluiri, citându-l pe Gabriel Sandu,  că nu este permis ca într-un dosar cu ecouri internaționale, cum este dosarul Microsoft, să rămân în arest preventiv doar Dorin Cocoș, fostul ei soț, și cu Ștefan ”Pinalti”, primarul suspendat de la Piatra Neamț, artizanul șansei Elenei Undrea de a mai prinde un mandat de deputat în Parlamentul României în actualul mandat (sic!).

Durerea Elenei Udrea a atins dimensiunea strigătului, a drăcuirii, de genul ”vreți să mă înfundați și pe mine, las că vă înfund eu pe toți”. Când spune ”pe toți”, nu excludem dacă în această stare nu va fi inclus și Traian Băsescu, mentorul ei, dar, în același timp, și cel care s-a delimitat brusc de un partid pe care la sugestia lui ea s-a zbătut și ”a călcat pe cadavre” să-i facă un loc călduț pentru vremurile sale. Nici covorul roșul și nici măcar foto-montajul de la sediul PMP nu l-a convins pe Traian Băsescu să facă pasul în acest cuib în care Elenei Udrea i se anunță o iminentă invitare la a da cu subsemnatul la DNA.

Elena Udrea, la rândul ei, simte că nici Traian Băsescu nu va scăpa de astfel de lecții după dictare în fața procurorilor, chiar dacă aceștia sunt încă din rândul celor pe care semnătura lui Traian Băsescu le-a dat dreptul de practică într-o astfel de funcție.

Din ce în ce mai multe nume ne fac să ne dăm seama că ceea ce presa vorbea de acum șase, șapte ani începe să fie confirmat de anchetele penale pe care procurorii încep să le articuleze, să le scoată din rem și să le îmbrace în responsabilități personalizate, pe numele celor care altădată semnau în numele interesului național, ei fiind de fapt în slujba interesului de partid, astăzi acesta fiind PDL.

Există astfel și o mutare a interesului de pe partidul corup PSD pe partidele corupte PDL, PNL, UDMR, prin liderii acestora care au avut și încă mai au de dat seamă în fața instituțiilor statului, în calitatea lor de infractori.

Fără doar și poate aceste zile sunt unice în istoria celor 25 de ani de democrație, zile în care încep să iasă la suprafață mizerii ale unor guvernări gestionate în defavoarea cetățeanului.

Liderii PDL, surprinși de flama dosarelor (care nu mai pot fi ținute la separeu, ele fiind deja scoase în spațiul public), încearcă să se folosească de poziția struțului, strigând în stânga și dreapta, înainte și înapoi, despre cine se vorbește în propoziția DNA, făcându-se că cel pe care îl vede el în oglindă nu este el, cel care și-a bătut joc și de poporul român, dar și de avuția acestei țări, prin jafuri de proporții greu de comensurat.

Cred că vom afla, în cele din urmă, întregul scenariu al acestui dezastru. Procurorii au deja vânt în pupa, imbold necesar să-i ajute să ducă un lucru până la capăt. Să ofere țării imaginea plenară a acestei hoții, să construiască portretul robot a acestei crime economice organizate, de la cabinetul președintelui țării la celelalte cabinete guvernamentale și a altor instituții ale statului de drept.

Sunt așteptate, de această dată, dezvăluiri spectaculoase, de un dramatism greu de egalat. Se poate ajunge la arestări senzaționale, care vor scutura lumea, nu doar aceea a spațiului mioritic, cât și a spațiului european.

Suntem blestemați să ne vindem imaginea și când aceasta ne prezintă rănile deschise de pe fețele celor are ne-au condus, au spus ei, în fruntea Europei. De fapt, ei ne-au făcut de râs în cele din urmă.