DUMNEZEU NE APARȚINE

La finalul acestei zile, în miez de noapte, bisericile ortodoxe își vor deschide ușile, iar preoții vor îndemna credincioșii cu  strigarea: ”Veniți de luați lumină!” De fapt, vorbim despre finalul fericit al unui sacrificiu, făcut de Iisus Hristos în numele nostru! Aceasta este povestea pe care de 2016 ani o tot rostim, o tot respectăm, o tot purtăm cu noi în încercarea de a ne redescoperi profunzimile. Săptămâna Patimilor (în care ar fi trebuit să închidem toate ușile și ferestrele orgoliilor rănite, răfuielilor diurne, scandalurilor provocate sau în care suntem târâți, mai ales fără voia noastră) a fost transformată, de această dată, într-un teren de luptă, într-o arenă în care nu au fost evitate sângerările, loviturile nepermise, vanitățile greu de stăpânit. De această dată actorii politici nu s-au putut liniști, nu s-au putut împăca cu .

Chemarea interioară a îndemnului dumnezeiesc de a lăsa deoparte nimicnicia și de a te concentra mai mult pe întrebările simple, dar fundamentale, despre nemurirea sufletului, despre mântuirea necesară întâlnirii cu Cuvântul care zidește, nu a avut ecou în rândul celor pierduți în încrâncenare, în deznădejde, în patimile care ard și pârjolesc. De această dată am fost martorii a două realități paralele. Societatea civilă, apropiată cu mai mare aplecare spre gesturile milenare ale sacrificiului fundamental, pe de o parte și pe de cealaltă parte o a doua realitate încremenită în teroarea răfuielilor politice, a acelor țipete cu funcție de strigăt de luptă, ce produc în continuare mare dizarmonii atât în percepție cât și în înțelegerea locului pe are va trebui să facem următorul pas, cel puțin, dorit a fi înainte.

Bătălia politică, ațâțată poate mai mult decât altădată de o pre-campania electorală care a degenerat înainte chiar de a începe, a păstrat pe tot parcursul săptămânii patimilor accente stridente de intoleranță, de răfuială totală, mergându-se până la cele mai abominabile linșeze politice, fără ca DNA să fie ținut într-o firească și necesară neutralitate, întâlnindu-se în miezul fierbinte al acestui măcel ca factor activ și decisiv în a păstra în teren pe unii și ai trimite în beciul Domnesc pe alții sau pur și simplu în ai forța să iasă din teren (Ludovic Orban, Cristian Popescu, Traian Băsescu, Marian Vanghelie, Olguța Vasilescu, Cătălin Cherecheș etc.), pentru a vorbi doar de ultimii citați la DNA și împotriva cărora a început urmărirea penală sau a fost invocată calitatea de suspect (lista cuprinde peste 200 de aleși aflați în conflict direct cu legea, după valul de delațiuni, ce a răscolit toate dosarele și fișetele din DNA).

Marea problemă la români este această fractură care anul acesta a fost pusă în evidență mai mult ca oricând. E poate spune că toți politicienii sunt păgâni, în timp ce electoratul care va merge la urne este creștin. Politicienii sunt iscoadele diavolului, în timp ce electoratul este mielul Domnului. Și o astfel de evaluare este nedreaptă, atâta timp cât putem detașa și din rândul aleșilor oameni destoinici, curați la suflet, cu dragoste de Dumnezeu, stăpâniți de iubirea dumnezeiască, de dragostea necondiționată a semenului, așa cum și din electorat putem extrage fel de fel de ciubotari, care mai de care mai călini file de poveste urât mirositoare. Sunt pramatii peste tot, pierdute în viermuiala gândurilor ce-i străbate cum altădată șanțurile mizere însoțeau marginile de drum. Dar să nu cădem și noi, acum, la ceasul Învierii, în aceeași patimă gregară pe care în rândurile de mai sus o condamnam.

Să ne concentrăm asupra luminii care ne va aprinde speranța, luminii care ne va lumina drumul, luminii care ne va însoți viitorul, arătându-i șansa de a fi continuatorul firesc al acestui prezent, pe care noi astăzi îl construim. Proiecția viitorului pe timpul prezent este de fapt linia care ne îndrumă, balustrada care ne ajută să mergem pe drumul cel bun, să-i învățăm direcția, chiar dacă tălpile noastre încă nu au siguranța unui drum construit.

Veniți de luați lumină! – este șansa noastră de a fi martorii Învierii, eliberându-ne bucuria în ceea ce ochii credincioșilor aveau să constate, în acel moment de acum 2016 ani: Hristos a Înviat!

Adevărat a Înviat este răspunsul întors în timp, însoțit de acea certitudine ce vrea să confirme că Dumnezeu există acolo unde existăm și noi, că Dumnezeu ne aparține tot atât cât și noi îi aparţinem Lui. Suntem exact ceea ce suntem, în timp ce Dumnezeu este partea noastră de certitudine, așa cum este și restul nostru de incertitudine.

ADI CRISTI