Tinerii liberali cer demisia rectorului Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași, Vasile Astărăstoae, ca urmare a scandalurilor în care a fost implicată, în ultima perioadă, această instituție de învățământ superior. ”În urma recentelor dezvăluiri ce privesc implicarea unor cadre didactice și a unor studenți de la Universitatea de Medicina și Farmacie ”Grigore T. Popa – Iași” în activități ilegale ce facilitează în mod cert conservarea și propagarea fenomenului de corupție în mediul învățământului, Tineretul Național Liberal Iași adoptă o poziție fermă în susținerea luptei anticorupție și, totodată, își manifestă solidaritatea față de studenta ce a găsit curajul necesar denunțării neregulilor prezente. Având în vedere că astfel de situații nu sunt o noutate în cadrul universității mai sus menționate și că este responsabilitatea conducerii instituției să prevină problemele acestea, nu doar să le sancționeze, concluzionăm că este cazul ca dl. Prof. Dr. Vasile Astărastoae, care este acuzat, la rândul său, de diverse fapte ilegale, să demisioneze definitiv din funcția sa de conducere”, se precizează într-un comunicat de presă al TNL Iași. ”Cadrele didactice nu au doar responsabilitatea acordării educației potrivite studenților și a evaluării corecte a acestora, ci și responsabilitatea de a fi un model pentru acești tineri, aflați într-un proces de formare și perfecționare, din a căror rânduri vor ieși generațiile următoare de profesori, medici și specialisti”, afirmă tinerii liberali. ”Studenții implicati în acest scandal vor fi judecați nu doar pentru faptele lor ci, indirect, și pentru faptele celor de dinaintea lor, ce profesează nestingheriți astăzi și care prezintă un pericol public, situație pe care noi o percepem ca fiind injustă. Este posibil ca în rândul acestor tineri să existe persoane ce au fost constrânse să recurgă la astfel de fapte și care nu au găsit susținerea necesară pentru a se lupta cu acest sistem închis, construit pe practici ilegale. De aceea, sperăm că legea va fi aplicată corect și nu doar pentru a găsi ”țapi ispășitori”, ori pentru a crea un precedent dedicat descurajării unor fapte similare ulterioare, cum deseori se întâmplă și rareori funcționează, ci pentru a facilita conștientizarea gravității acțiunilor de acest tip și înțelegerea consecințelor acestora, în vederea combaterii corupției pe termen lung în acest mediu, preferabil, prin educarea studenților și prin prevenire. Trebuie avut în vedere și faptul că, în aceste condiții, cei ce au putere de stopare a fenomenului sunt ”de facto” cadrele didactice. Încurajăm tinerii să raporteze orice problemă de acest fel la adresa de e-mail spune.nu.spagii@gmail.com”, se spune în încheierea comunicatului de presă al TNL Iași. (E.M.)