Firea (PSD): Solicitarea de demisii făcută de cei din „noul PDL” arată că ridicolul nu are limite

Purtătorul de cuvânt al PSD Gabriela Firea a declarat marți că solicitarea făcută de cei „din noul PDL” privind demisia ministrului de Finanțe și a premierului Victor Ponta arată că ‘ridicolul nu are limite’, afirmând că se cere demisia celor care vor să scadă taxe din partea celor care au crescut TVA, au impozitat pensiile mici și au tăiat salarii.

„Solicitarea făcută astăzi de cei din noul PDL, prin intermediul doamnei Paul Vass, arată că ridicolul nu are limite. Se solicită demisia celor care vor să scadă taxe în România, tocmai din partea celor care au crescut TVA, au impozitat pensiile mici, au tăiat salarii. Înțelegem că, în opinia celor din noul PDL, nu ești bun pentru România decât dacă faci rău, așa cum au făcut democrat-liberalii în anii de guvernare. Dacă nu, trebuie să își dai demisia”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Firea.

Ea a adăugat că „este dramatic faptul că în numele foștilor liberali, care știu cât de mult rău a făcut PDL în România, au ajuns să vorbească tocmai reprezentanții direcți ai regimului portocaliu”.

„Și nu este vorba de oricine, ci de unii dintre cei mai de seamă reprezentanți ai acestui regim care a produs dezastru din punct de vedere social și economic”, a afirmat Firea.
Deputatul PNL Andreea Paul a cerut demisia ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov, și a premierului Victor Ponta pentru „tentativa de a transforma Codul fiscal în instrument politic”.

„Alături de Eugen Nicolăescu și de grupul parlamentar al PNL cer public demisia ministrului de Finanțe, Darius Vâlcov, și a premierului Victor Ponta pentru tentativa de a transforma Codul fiscal în instrument politic. România nu este Cuba. În Cuba se anunță în fiecare sezon câte o ‘revoluție economică’ — strânsul trestiei de zahăr este un exemplu. În România, Ponta ne propune o campanie fiscală revoluționară, în cazul lui strânsul facilităților fiscale în condițiile în care este direct responsabil de pierderea a zeci de mii de locuri de muncă în urma haosului fiscal creat”, a declarat marți Andreea Paul într-o conferință de presă.