Gruparea Statul Islamic distruge opere antice de valoare inestimabilă

Gruparea Statul Islamic (SI) a postat joi un videoclip în care câțiva membri ai organizației jihadiste distrug statui și sculpturi antice din Muzeul de Istorie din orașul irakian Mosul, unele datând din secolul al VII-lea î.e.n, din perioada asiriană, relatează 20minutes.ch.

În film apar circa zece bărbați care sparg cu ciocanul, târnăcopul sau picamerul obiecte din muzeul consacrat vechiului oraș asirian Ninive, pe locul căruia se află actualul Mosul. ‘Profetul ne-a spus să scăpăm de statui și relicve’, susține un jihadist în înregistrarea video, scrie ziarul spaniol ‘ABC’.

Unele obiecte din muzeu datează de peste 3.000 de ani, arată site-ul cotidianului francez L’Express, care adaugă că membri ai grupării Statului Islamic au ars circa 8.000 de cărți rare din biblioteca orașului.

Gruparea jihadistă atacă regulat patrimoniul istoric irakian. În septembrie 2014, la un colocviu al UNESCO, experții au tras un semnal de alarmă după ce numeroase biserici și alte monumente de patrimoniu, creștine, evreiești sau musulmane, au fost dinamitate. ‘Patrimoniul irakian este într-un pericol foarte mare’, a declarat la acea vreme ambasadorul Franței delegat la UNESCO, Philippe Lalliot.