Avionul malaezian Boeing 777 care s-a prăbușit vara trecută în regiunea Donețk din estul Ucrainei cu 298 de persoane la bord a fost doborât de o rachetă ce a fost lansată de un sistem rusesc Buk, dirijat, cel mai probabil, de un echipaj rus, potrivit serviciului de presă al Parchetul din Olanda, sub a cărui direcție grupul internațional de criminaliști JIT (Joint Investigation Team) desfășoară investigații în cadrul anchetei asupra acestei tragedii, relatează agenția ucraineană Unian și alte media de la Kiev.Potrivit acestor date, racheta a fost adusă din Rusia pe teritoriul Ucrainei cu puțin timp înainte de producerea tragediei, fapt confirmat de numeroase fotografii și înregistrări video, precum și de declarații ale martorilor.Anchetatorii din cadrul echipei comune de investigație (JIT) au colectat și prelucrat peste un milion de documente, fotografii și înregistrări video, un volum imens de materiale care a impus lărgirea semnificativă a grupului de analiști.În prezent, experții trebuie să stabilească nu doar cercul persoanelor suspecte și să adune dovezi împotriva lor, ci și să ofere instanței fapte și probe suficiente pentru pronunțarea unui verdict. La aceasta lucrează acum echipa de procurori.De asemenea, parchetul olandez menționează că există ‘dovezi clare’ ale faptului că serviciile secrete ruse ‘încearcă în mod constant să pătrundă’ în sistemele informatice ale poliției și procuraturii din Olanda.Astfel, smartphone-urile și laptop-urile pe care anchetatorii le-au utilizat în Ucraina și care au fost conectate la rețelele de internet locale au trebuit să fie distruse. Motivul — infectarea cu un program de spyware.În unele cazuri au trebuit eliminate conturile unor angajați ai poliției olandeze din rețelele de socializare pentru că au fost supuse atacurilor hackerilor și puteau fi infectate.Reporteri de la biroul german de investigații jurnalistice Correctiv, care, cu participarea Der Spiegel, Algemeen Dagblad și Bellingcat, au efectuat toamna trecută o anchetă de răsunet cu privire la cauzele tragediei MH17, au stabilit că sistemul Buk fusese adus din regiunea Kursk înaintea catastrofei de la 17 iulie. Ei susțin că au descoperit o fotografie în care apare acest sistem Buk, după data de 17 iulie, din care lipsea o rachetă, la o intersecție în regiunea Lugansk, unul din fiefurile separatiștilor proruși din estul Ucrainei.După cum a scris atunci presa ucraineană, Ministerul rus al Apărării nu a negat autenticitatea fotografiei, dar a folosit-o în scopuri proprii, susținând că ea a fost făcută pe teritoriul controlat de militari ucraineni, invocând un panou care se vede în fotografie și pe care este trecută adresa unui magazin local.Într-un raport preliminar publicat în septembrie, Biroul olandez de Investigație pentru Securitate (OVV), însărcinat cu ancheta, a relevat că zborul MH17 a fost atins de un „număr mare de proiectile de mare viteză, care au străpuns aparatul’, fără să menționeze explicit că ar fi vorba de o rachetă. Un raport final este așteptat să fie dat publicității în vara anului 2015.