George Scutaru, sub control judiciar; acuzat de complicitate la luare de mită și spălare de bani

George ScutaruGeorge Scutaru, fost consilier al președintelui Klaus Iohannis, este anchetat de DNA sub control judiciar, fiind acuzat de complicitate la luare de mită și spălare de bani. Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de George Scutaru, la data faptelor deputat și membru cu funcție de conducere într-un partid. „În cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală — denunțător în prezenta cauză — a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău. Din banii primiți, conform unei înțelegeri anterioare, persoana denunțătoare i-a dat lui Scutaru suma de 170.000 euro”, se arată în comunicat. DNA susține că proveniența și modul în care s-au obținut banii au fost cunoscute exact de George Scutaru. Procurorii afirmă că suma de 170.000 euro, primită în numerar de Scutaru de la denunțător, a fost disimulată prin încheierea de contracte de publicitate, fiind folosită în campania electorală din 2008. Pe timpul cât se află sub control judiciar, Scutaru trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la DNA ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la DGPMB — Poliția Sectorului 1 — Secția 5 Poliție, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; să nu ia legătura, sub nicio formă, cu anumite persoane distinct nominalizate. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. George Scutaru a fost vineri la DNA, unde a stat aproximativ trei ore. Atât la venire, cât și la plecare, el a refuzat să facă declarații presei.