Președintele Germaniei, Joachim Gauck, efectuează o vizită de stat în România

 

Președintele Germaniei, Joachim Gauck, efectuează de luni până miercuri o vizită de stat în țara noastră, la invitația omologului său român, Klaus Iohannis, informează Administrația Prezidențială.

Luni, președintele Iohannis va avea, la Palatul Cotroceni, consultări cu Joachim Gauck, cu privire la intensificarea relațiilor de tip strategic și consolidarea schimburilor economice.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul discuțiilor vor fi identificate modalitățile cele mai eficiente de dezvoltare și intensificare a relațiilor bilaterale, consolidate de dinamica dialogului politic, schimburile economice solide, dar și de rolul important al minorității germane din România, alături de comunitatea de români din Germania, una dintre cele mai bine integrate pe piața muncii germane.

„Președintele Klaus Iohannis va sublinia interesul părții române față de intensificarea relațiilor de tip strategic cu Germania, inclusiv cu landurile federale germane. În ceea ce privește componenta economică a relației bilaterale, președintele României va sublinia necesitatea consolidării în continuare a acesteia, plecând de la faptul că Germania este primul partener comercial al României, cu care se derulează o cincime din volumul comerțului exterior al țării noastre, și al treilea investitor în economia românească”, precizează Președinția.

În discuțiile pe care le va avea cu omologul german, președintele Iohannis va prezenta evaluarea Bucureștiului asupra modalităților de gestionare a provocărilor complexe, interne și externe, cu care se confruntă Uniunea Europeană la ora actuală, inclusiv în vecinătate. Consultările vor cuprinde și un schimb de opinii asupra apropiatului Summit NATO, în cadrul căruia șeful statului va evidenția necesitatea consolidării echilibrate a întregului flanc estic al Alianței.

Totodată, șeful statului german va avea luni o întrevedere la Palatul Victoria cu premierul Dacian Cioloș și o întâlnire comună, la Parlament, cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și cu șeful interimar al Camerei Deputaților, Florin Iordache.

Marți, președintele Gauck va susține alocuțiunea ”Europa: pasiune pentru rațiune”, la Biblioteca Națională a României, după care se va deplasa la Sibiu, împreună cu președintele Iohannis. Cei doi se vor întâlni cu reprezentanți ai minorității germane, vor vizita Liceul Brukenthal și biserica fortificată de la Cisnădie.

Iohannis și Gauck vor participa, miercuri, la o întâlnire cu oameni de afaceri germani și români, pentru a discuta asupra modalităților de dezvoltare, în continuare, a relațiilor bilaterale economice, inclusiv a investițiilor.