MIERCURI – O ZI AFLATĂ LA POST

Adi Cristi

Miercurea Mare, ziua în care Iisus Hristos, acum o mie nouă sute optzeci și doi de ani, a dat voie destinului să fie influențat de păcatele semenilor săi, eliberându-l, în cele din urmă, prin Răstignire de ființa umană, consolidată în păcatul ei veșnic de marea iubire dumnezeiască. ”Aceasta este ziua în care Iuda Iscariotenaul L-a vândut pe Iisus pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), una din cele două zile ale săptămânii în care creştinii postesc pe tot parcursul anului, cu excepţiile zilelor marcate ca harţi în calendarul ortodox”.

Putem să ținem minte și să luăm aminte că, de această dată, trădarea a grăbit moartea celui care și-a acceptat viitorul cu aceeași seninătate a ciobanului mioritic, chiar dacă acesta îi cerea sacrificiul suprem, sacrificiu programat de Dumnezeu sub forma drumului de urmat, și care ne adus nouă, păcătoșilor, izbăvirea.

Prin trădarea Iudei am fost puși în situația de a vedea cu Iisus Hristos este ucis prin Răstignire, pentru ca, mai apoi, să învie, iar după alte 40 de zile să se Înalțe lângă Dumnezeu, fără a ne părăsi, ci, din contra, întregind nemijlocit speranța noastră, rămasă între cer și pământ, dar nu mai sus de îngenuncherea noastră în rugăciunea inimii. ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”

În această zi de miercuri, din începuturi, oamenii au început să recunoască distanțele infinitezimale dintre dragoste și ură, dintre drept-credincios și păcătos, dintre speranță și dezamăgire, viață și moarte, durere și bucurie, umilință și umilire.

În această zi de miercuri, întâmplată prima oară pe când Iuda îl vindea arhiereilor pe Iisus Hristos, iar fariseii și cărturarii erau din ce în ce mai deciși să-l ucidă pentru marea sa vizibilitate pe care reușise să o capete în fața mulțimii. ”Primit ca un adevărat Mesia în Ierusalim, în Duminica Floriilor, de către mulţimea entuziasmată de binefacerile şi minunile Lui, Domnul Iisus Hristos intrase în templu, de unde îi izgonise pe negustori şi dărâmase mesele schimbătorilor de bani. „Şi îi învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile»? Dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari!” (Marcu, 11.17)”.

În timp ce Iuda alese ”calea arginților”, Iisus a petrecut ziua de miercuri în Betania, în familia prietenilor săi, Lazăr, cel înviat din morţi, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul. „Pe când se afla Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir scump şi l-a turnat pe capul Lui, când şedea El la masă. Şi văzând aceasta ucenicii Lui, le-a părut rău şi au zis: «Pentru ce s-a făcut această pagubă? Căci acest mir se putea vinde pe un preţ mare şi se putea da săracilor». Iisus, însă, înţelegând aceasta le-a zis: «Pentru ce aduceţi supărare femeii? Că bun lucru a făcut ea pentru Mine. Căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Aceasta, turnând acest mir pe trupul Meu, M-a pregătit pentru îngropare. Şi drept vă spun: oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în lumea toată, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei»”. (Matei, 26,6-13).

Iată de ce totul este credibil, firesc și greu de ignorat. Iisus își știa moartea pe de rost, având chiar puterea morală de a-și ierta călăii și pe cel care l-a vândut, după ce i-a mâncat din trup și i-a băut din sânge, la ultima cină de taină de dinaintea trădării.

Uneori ne place să spunem că, dacă nu ar fi existat iubirea ea ar fi fost inventată, așa cum ne place să mulțumim cuiva drag că există.

Miercuri este a treia zi din cele șase zile lucrătoare ale săptămânii, ziua în care, în această organizare a timpului, se produc marile valori ale omenirii, materiale și spirituale. Este ziua de de mare profunzime, de dimensiunea răscrucilor de drum.

Dacă s-ar putea extrage această zi din viața noastră, cu siguranță că întreaga construcție s-ar prăbuși instantaneu.