Procurori anticorupție, parlamentari și chiar detectivi financiari americani caută de săptămâni întregi urmele a 1 miliard de dolari care s-au evaporat din Republica Moldova, într-un imens scandal bancar care ar putea destabiliza această fostă republică sovietică, cea mai săracă din Europa, relatează joi AFP.’Dispariție misterioasă’ sau ‘furtul secolului’? Afacerea a izbucnit într-o bună zi când Banca Centrală a Moldovei (BNM) a descoperit că trei instituții financiare de la Chișinău, reprezentând aproximativ o treime din activele bancare ale țării, au acordat împrumuturi în valoare totală de 1 miliard de dolari, sau 15% din Produsul Intern Brut (PIB). Tranzacția a fost încheiată în câteva zile și chiar înainte de alegerile parlamentare de la sfârșitul lunii noiembrie, care au fost câștigate foarte strâns de partidele proeuropene în fața opoziției proruse. Nu se știe cine sunt beneficiarii acestor fonduri; bani au dispărut, se pare, pur și simplu. ‘Nu-mi pot explica cum se poate să furi o sumă atât de mare într-o țară atât de mică’, a exclamat recent șeful misiunii Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola. Deputații din parlamentul de la Chișinău s-au sesizat în această afacere. Potrivit raportului unei comisii parlamentare discutat cu ușile închise, din care s-au scurs informații în presă, o parte din aceste fonduri au fost transferate în patru bănci din Rusia. Liderul opoziției socialiste, Igor Dodon, susține, la rândul său, că banii au ajuns în conturile mai multor companii offshore, ‘unde li s-a pierdut urma’. ‘Aceste credite au fost acordate știindu-se că nu vor fi rambursate’, a declarat el pentru AFP. Vicepremierul Stéphane Bridé (de naționalitate franceză) în guvernul moldovean, fost expert financiar, vorbește cu prudență de aceste ‘tranzacții suspecte’ masive, ce se ridică la 1 miliard de dolari. Pentru a evita falimentul, care ar fi provocat panică în întregul sistem bancar al Republicii Moldova, Banca Centrală a plasat sub gestiunea sa directă cele trei bănci implicate în această afacere — Banca de Economii (BEM), Unibank și Banca Socială. Acestea au primit în paralel un credit de urgență de 9,4 miliarde de lei moldovenești (aproximativ 700 milioane de dolari), fonduri ce urmau să fie rambursate la 27 martie. Termenul a trecut, dar suma nu a fost încă rambursată. ‘Sunt convins 100% că suma în cauză nu va fi rambursată integral și că diferența va fi transformată în datorie publică’, a declarat pentru AFP președintele Ligii bancherilor, Dumitru Ursu. Datoria Moldovei se ridică în prezent la 1,7 miliarde de dolari. El a acuzat de neglijență Banca Centrală și CNPF, jandarmul piețelor financiare, deoarece ‘astfel de tranzacții nu ar fi trebuit să scape supravegherii lor’ și nici celor de la Parchetul anticorupție (CNA). Un viceguvernator al Băncii Centrale și președintele CNPF au fost demiși pentru a fi dați ca exemplu, dar mulți analiști explică pasivitatea acestor instituții prin ‘ordinele venite de sus’, din partea unor oameni politici influenți care ar fi deturnat o parte din bani. Parchetul general a deschis o anchetă. Până în prezent, două persoane, a căror identitate nu a fost făcută publică, au fost plasate în arest preventiv și proprietățile altor câteva au fost puse sub sechestru. Într-un document publicat la începutul lunii martie, ‘partenerii de dezvoltare ai Moldovei’, între care Banca Mondială, Uniunea Europeană și SUA, au cerut guvernului să ‘facă publică valoarea cu care a fost prejudiciat statul în urma acestei afaceri’. În fața indignării generale, guvernul a recurs la ajutorul experților companiei de audit americane Kroll pentru a elucida cazul. ‘Această mega-tranzacție are un impact nefast major asupra economiei, provocând o puternică depreciere a leului moldovenesc’, a indicat Alexandru Fala, analist Expert Grup, un grup de reflecție din Chișinău. Leul moldovenesc a pierdut 42% din valoarea sa între 1 noiembrie și 18 februarie, înainte de a recâștiga puțin teren în ultimele săptămâni. ‘Aceasta riscă să provoace falimentul bugetului de stat’, a estimat liderul socialiștilor moldoveni, Igor Dodon, care nu crede că banii vor fi recuperați, având în vedere nivelul de corupție în cadrul sistemului judiciar și statutul persoanelor implicate în această afacere.