Fed Cup: România a promovat în Grupa Mondială, după ce a învins, în deplasare, Canada

am invins canadaRomânia s-a calificat în Grupa Mondială, după ce Andreea Mitu a învins-o, duminică, în cea de-a doua zi a întâlnirii de la Montreal, pe Eugenie Bouchard, a șaptea jucătoare a lumii, iar Alexandra Dulgheru a trecut de Francoise Abanda. Cu ocazia acestei confruntări, Andreea Mitu a obținut cel mai important și spectaculos succes din carieră. Potrivit Ziarului de sport, România a revenit în eșalonul de elită al Fed Cup, din care nu a mai făcut parte după 1992. Echipa condusă de Alina Cercel-Tecșor a avut și în Alexandra Dulgheru o jucătoare extrem de motivată. După victoria remarcabilă reușită în fața vedetei Eugenie Bouchard (7 WTA), cu 6-4, 6-4, cea poreclită „Piti” a făcut un meci eroic cu Francoise Abanda, după ce talentata jucătoare de 18 ani a câștigat primul set și a condus cu 4-2 în al doilea. Dulgheru s-a impus cu 4-6, 7-5, 6-2 și a adus punctul decisiv tricolorelor. Înainte de acest moment, șocul serii a fost produs de Andreea Mitu, numărul 104 mondial, care a adus un punct foarte important echipei noastre și a făcut ca România să conducă cu 2-1. Andreea Mitu a înlocuit-o forțat pe Irina Begu, accidentată în timpul meciul de sâmbătă cu Francoise Abanda, însă a făcut un meci perfect, câștigând împotriva tuturor calculelor, după o oră și 58 de minute, cu 4-6, 6-4, 6-1. De remarcat că Mitu era pe punctul de a se retrage la finalul lui 2014 din lipsa fondurilor și a rezultatelor.