Adi Cristi
Adi Cristi

Desprindere de cer, desprindere de mormânt

Adi Cristi

Adi Cristi

Îngerul a venit la mine
în timp ce eram plecat înspre el
A venit și nu m-a găsit
am plecat și nu l-am găsit
În lipsa lui am devenit Îngerul
și El a devenit Eul din mine

Înger fiind
cu Întunericul am aprins lumina
descoperind locul plin de verdeață
și inima dezgolită de taină
ca o pădure pustiită de copaci.

Eu, Înger fiind,
fără aripi și fără speranță
am căzut pe gânduri
cum Îngerul plecat de acasă
a căzut peste balustradă

am pătruns în casa Îngerului
cum se mai pătrunde-n mormânt
fără ca moartea să te fi scos din viață
cu picioarele înainte
pur și simplu Îngerul m-a lovit cu aripa
pe când încerca să mă ajungă din urmă
să-mi dea vestea adusă de fluture
sau de greiere
de ghiocei, zambile și lalele
”A venit primăvara!”
ca un Înger a venit, găsindu-ne acasă.

Desprindere de sunet

cu tălpile smulse din tăciunii aprinși
cum trupul mai iese din Răstignire
poemul acesta se dorea a fi scris
cu urletul celor zidiți în iubire

avem sau n-avem de urmat o tăcere
sau o taină prin care lumina respiră
există în noi adânca durere
în care mirarea nu se mai miră

în care nici zborul nu ne mai zboară
nici piatra din inimă nu ne doboară
nici noaptea nu iese din noi ca din pușcă
sau ca veninul ce mâna întinsă  ne-o mușcă

suntem sau vom fi sau nu vom mai fi
același semn de-ntrebare
pe care îl punem când nu vom mai ști
nimic de poemul trimis la-nchisoare.

Nimic de poemul ținut în picioare
nimic de poemul  cu ochii în soare
nimic de poemul plătit pentru-o floare
nimic de poemul pierdută scrisoare.

Nimic de poemul din floare în floare
nimic de poemul trimis peste zare
nimic de poemul decis să se-nsoare
nimic de poemul din întâmplare

Am fost și voi fi, ai fost și vei fi
atât cât poemul să te respire
cu inima ta poemul mi-l scrii
și-l faci pentru mine tainica știre.