Fostul şef al SRI George Maior şi-a lansat o carte despre pericolele „care cu siguranţă vor veni”

george maiorFostul şef al SRI George Maior şi-a lansat, sâmbătă, la Târgul Gaudeamus, de la Cluj-Napoca, volumul „Incertitudine. Gîndire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI”, în care se referă şi la cum ar trebui să se ferească România de „pericolele care cu siguranţă vor veni”.Potrivit fostului şef al SRI George Maior, cartea lansată la Târgul de Carte Gaudeamus, „Incertitudine. Gîndire strategică şi relaţii internaţionale în secolul XXI”, este „o pledoarie pentru gândirea strategică în ceea ce priveşte decizia, în statul român, de care este nevoie de a ne feri de pericolele care cu siguranţă vor veni”, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Sunt (pericolele – n.r.) aproape geografic, aproape din punctul de vedere al diverselor ameninţări pe care le vedeţi în lume, inclusiv cele de natură teroristă. Dacă vrem să apărăm această ţară trebuie să avem şi un aparat conceptual puternic. Pârghiile sunt instituţii puternice, personalităţi care sunt în stare să ia decizii curajoase în momente critice”, a declarat George Maior, după lansarea cărţii.Maior a precizat că instituţiile statului s-au maturizat în ultimii 10 ani şi reuşesc să „îşi menţină neutralitatea” şi să „continue politicile strategice ale statului român”.”Ne lipseşte o uşoară maturizare a sistemului acestor instituţii, diplomaţie mai activă în cadrul UE şi oamenii mai bine pregătiţi uneori pentru a face faţă responsabilităţii. În sens chiar cultural şi intelectual”, a mai spus George Maior.