ALINA GORGHIU

Adi Cristi

Stau și o privesc contrariat. O schimbare profundă și greu de imaginat a reușit să o transforme într-o epavă aflată în derivă. Între timp, în Nepal, cutremurul bagă moartea de sub avalanșe în casele a zeci de cutezători. Se plătește cu moartea nu se știe precis ce anume. Totul e că se moare în continuare fără ca să știi pentru ce, fără ca să știi încotro a ajuns să fie calea cea dreaptă. Ea rămâne impasibilă, greu de urnit, ca o replică dată thrillerului ”Greu de ucis”. Alina Gorghiu are o față obosită, muncită, împovărată, apăsătoare, de parcă ar fi trecut șenilele tancului peste chipul ei, cândva seducător de frumos. O privesc și nu cred că ceea ce văd nu este altceva decât o iluzie, o imagine deformată, o pedeapsă a căderii luminii sub un anumit unghi, împovărător. Această figură schimonosită nu poate să fie a Alinei Gorghiu. Poate fi, cel mult, o caricatură la care artistul a lucrat pentru a pune în evidență deformările dramatice ale frumuseții, datorate suferinței. Alina Gorghiu suferă. Suferă profund, așa cum cuțitul intră în spatele țării, până la plăsele. Cred că drumul pe care merg înspre Alina Gorghiu este drumul greșit. Nu voi ajunge niciodată la ea. De fiecare dată mă voi întâlni cu imaginea din tot felul de oglinzi, care mai de care mai concave sau mai convexe, cu imaginile deformate până la monstruozitate. Are ochii mari și goi. De jur împrejurul lor, cearcăne, în culorile întunericului, provoacă abisul să iasă în față. Pomeții obrajilor trași, o bărbie din ce în ce mai ascuțită, buzele încă senzuale susțin un nas curgător, mult prea alungit, dimensiune ce devine surprinzător armonizată de lungimea gâtului, la rândul său subțiat, salvat de la singurătate de părul coborâtor pe umeri. Ușor întors, în câteva bucle, atent studiate să ocupe cât mai mult spațiu de jur împrejurul ei.

Aceasta este ceea ce a mai rămas din frumusețea mișcătoare a Alinei Gorghiu. O plată făcută cu vârf și îndesat orgoliilor și vanităților celei care a dorit să intre în linia întâi a politicii, loc eliberat, între timp, de o altă luptătoare, blondă și la fel de devoratoare, Elena Udrea.

Dar, scena politică dâmbovițeană și nu numai,  nu este un podium de defilare pentru câștigătoarele concursului de frumusețe. Scena politică este mai mult un abator, în care se lucrează non stop.

Într-o astfel de prezentare, Alina Gorghiu se lasă în brațele răutății cu orice preț, dușmăniei fără rost, minciunii și exagerărilor, falsificării realității prin omisiune. Aceste ingrediente strică gustul, denaturând rețeta pe care Alina Gorghiu o prezintă ca fiind necesară pentru a produce fericirea mult promisă în campania electorală.

Dacă vom vorbi și despre spiritul, ce ar trebui să anime această figură de ceară, cu siguranță că vom vorbi despre luminile și umbrele cu care chipul Alinei Gorghiu este sculptat. De fapt, tot ceea ce ne apare în față ține mai mult de o părere de rău a Alinei Gorghiu, că a luat-o singură pe această cale, gândind doar pentru ea că la capătul acestui drum se află măreția gândului de a fi liderul Marelui PNL. Conjunctura îi este favorabilă sau, mai corect spus, aparent favorabilă, atâta timp cât celălalt copreședinte, Vasile Blaga, este din ce în ce mai hăituit și pus la zid de delațiunile celor cu are au furat din această țară ca din lanul de porumb de la marginea drumului, considerat a fi al nimănui sau chiar al întregului popor.

Hoția aceasta frățească s-a bazat pe minima explicație: ”Dacă este vorba de avuția națională, de bunul întregului popor, atunci, făcând parte din sintagma ”întregul popor”, pot să spună că nimeni nu a furat nimic de la stat, toți și-au luat partea de proprietate care-i revine!”  Există acest reflex comunist prin care egalitatea și fraternitatea pot fi deformate de imperativul ”toți consumă după nevoi!” Muncești cât te țin puterile, consumi atât cât ai nevoie!

Alina Gorghiu avea 11 ani când regimul comunist a fost spulberat. Cu alte cuvinte, reușise să termine ciclul primar, să promoveze în clasa a V-a, în jurul gâtului purtând cravata roșie de pionier. Doar cu acest simbol a venit Alina Gorghiu de dincolo în dincoace, fără ca să se poată numi că este un pui de soldat comunist.

Și, totuși, după încă 25 de ani, astăzi, Alina Gorghiu dă semne vizibile de infestare, de lipsă de apetit spre valorile reale ale unei democrații funcționale. A rămas prizoniera atacurilor fără sens, a țipetelor isterice, a argumentelor fără substanță. Ea, Alina Gorghiu, poate fi considerată urmașa Brătienilor? Jalnic exercițiu de imaginație.

Îi privesc ochii mari, mult mai mari decât par ei a fi, de genul ochilor invadatori, și-mi dau seama că femeia aceasta, care a ratat șansa de a rămâne o femeie frumoasă, de când se crede Mai Marele PNL, se prelinge ca apa pe sub ușa unui garsoniere inundate, inducând panică în cartier.