Scriitoarea britanică Ruth Rendell a murit la vârsta de 85 de ani

Ruth RendellScriitoarea britanică de romane polițiste Ruth Rendell a murit sâmbătă la vârsta de 85 de ani, a anunțat într-un comunicat editura Penguin Random House, relatează AFP. Romanciera britanică, care a publicat peste 60 de romane și a cărei operă a fost tradusă în peste 20 de limbi străine, a suferit un atac cerebral grav în luna ianuarie a acestui an. ‘Suntem devastați de pierderea unuia dintre autorii noștri cei mai îndrăgiți’, a transmis într-un comunicat editura Penguin Random House, menționând că Ruth Rendell a murit în această dimineață, la 08.00 a.m. ora locală (07.00 GMT), la Londra. Născută la 17 februarie 1930, la Londra, Ruth Rendell a fost considerată adevărata continuatoare a celebrei scriitoare Agatha Christie. Ruth Rendell a lucrat o perioadă scurtă ca jurnalistă, iar în 1964 a publicat primul său roman, punând în scenă personajul central al operei sale inspectorului general Reg Wexford, ‘From Doon With Death’. Romanul a fost ecranizat în 1988. A publicat zeci de romane, multe dintre aceștia au fost ecranizate. A fost recompensată cu numeroase premii, iar în 1996 a fost decorată cu titlul ‘Commander of the Order of the British Empire’. A fost membru în Camera Lorzilor din partea Partidului Laburist și s-a implicat în activități de binefacere pentru ajutorarea copiilor din regiunea Darfur prin fundația ‘Kids for Kids’ pe care a patronat-o.