LUCRURI IMPOSIBILE

Adi Cristi

Nu ne putem rupe de spiritul balcanic, același care ne lenevește și ne înlăcrimează, ori de câte ori încercăm să mai facem un pas înainte. Atunci când avem nevoie de rațiune maximă și de emoție minimă, nu reușim să fim ceea ce ar fi trebuit să fim, pierzând fie startul, fie ne mai ajungând la finiș.

Prea multa noastră sensibilitate ne face creativi, dar lipsiți de un minim pragmatism. Suntem cu ”capul în nori” și cu picioarele în aer, într-o încercare din ce în ce mai presantă de a ne găsi, în cele din urmă, pământul de sub tălpi, astfel încât să avem cel puțin un punct de sprijin, un fundament pe care să reușim să ne imaginăm cum ar arăta construcția în dinamica timpului prezent supus curgerii sale înspre viitor.

Acest tip de atitudine nu ne avantajează decât dacă fiecare dintre noi sau dintre cei care sunt actorii timpului prezent ne asumăm responsabilitatea de a da seamă față de faptele produse sau față de cele ce se vor produce, pe teritoriul astfel creat.

Ridicatul din umeri și pasarea problemei (pe considerentul că ”nu este problema mea”), devine o atitudine marginală în condițiile în care scenele politică și socială, devin din ce în ce mai active. După ultimele alegeri marea majoritate a populației nu mai dorește să stea deoparte, să fie doar un consumator de decizii politice, față de care să nu aibă nici un fel de reacție. Participarea din ce în ce mai dinamică a cetățeanului, pe rețelele de socializare, cu intervenții pertinente sau chiar impertinente, vine să confere societății o trezire la realitate, un nerv reactivat ce face posibilă coagularea atitudinii civice față de o serie de decizii ce intră în conflict direct cu un altfel de punct de vedere susținut de o parte a societății civile.

Președintele Klaus Iohannis, încetul cu încetul, precum îi este rostirea, începe să devină Președintele României care, chiar dacă nu are de gând să-i urmeze sfatul lui Traian Băsescu (de a se întinde mai mult decât îi sunt prerogativele), nu abandonează șansa de a rămâne un președinte vizibil, un președinte activ, fără a depăși litera și spiritul Constituției.

Klaus Iohannis discret dar ferm, cu un potențial de încredere major, de peste 65%, încearcă să puncteze evoluția României, fie prin activitatea guvernului, fie prin feed back-ul primit la București din străinătate. Acest pas înainte făcut ponderat, ori de câte ori crede că poate să comunice ceva de interes poporului, care l-a trimis la Cotroceni, îi asigură o garantată vizibilitate, mult mai pregnantă decât atacurile sub centură ale lui Traian Băsescu.

Răspunsurile monosilabice ale lui Klaus Iohannis la întrebările cu ajutorul cărora presa încearcă să-l provoace, să-l asmută, fie împotriva lui Victor Ponta, fie împotriva lui Traian Băsescu, devin o soluție câștigătoare pentru eradicarea falselor probleme, ale falselor scandaluri, provocate doar cu ajutorul minților înfierbântate. Este poate una dintre marile calități ale actualului președinte, care îl detașează net de apetitul băsescian (calat exclusiv pe sandal, pe război, pe atacuri sub centură). Acest nou tip de a face față asalturilor presei, din ce în ce mai îmbâcsită de realitatea aspirată, fără a mai fi trecută prin nici un fel de filtru, fie el și al deontologiei profesiei, al acțiunilor conjuncturale, poate fi considerat o centură sanitară așezată în fața unei eventuale manipulări cu consecințe devastatoare în spațiul libertății de exprimare, dar și al funcționării statului de drept, alterând independența celor trei puteri ce definesc democrația: legislativă, executivă, puterea judecătorească.

În spatele lui Klaus Iohannis au rămas câinii, lupii, fiarele sălbatice, în general, care continuă să se sfâșie între ele, dar să se și gudure la stâlpul porții casei Stăpânului. Această detașare a președintelui de cei care astăzi schelălăie că ei au făcut posibilă ajungerea neamțului la Palatul Cotroceni, așteptând astăzi satisfacție, după cum cred ei că ar merita să primească, vine să pună punct speculațiilor prin care se așteaptă ca omul care vorbește tăcând să se trezească și să redevină președintele jucător al românilor, cel care a fost creat de Traian Băsescu, distrugând pur și simplu ultimii zece ani de România.

Chiar dacă eu nu cred că este posibilă această metamorfoză, poate acest lucru mă înspăimântă, atâta timp cât în România s-au întâmplat în general doar lucrurile imposibile.