Adi Cristi
Adi Cristi

INDEPENDENȚA REALĂ A JUSTIȚIEI

Adi Cristi

Adi Cristi

Dacă ar fi să dăm crezare zbaterii DNA cu privire la noul proiect de lege, prin care se încearcă readucerea cu picioarele pe pământul mileniului III a procurorilor, luați de valul denunțurilor deliberate, atunci specialiștii în anchete penale ar trebui să se recalifice, să se pună din nou cu burta pe carte, să piardă din mâini cioara cea vopsită a profesionalismului lor, validat în ultimul timp prin măsurile de tortură ale arestului preventiv, înlesnit de delațiunile la care cei interesați au acces liber.

Astfel, s-a ajuns la stupida realitate în care principalul răufăcător se plimbă cu mâinile la spate pe Calea Victoriei, în timp ce complicii săi pasc clipele de groază ale unui arest preventiv de Ev Mediu. El, delatorul, nu are de ce să-i pese. A dat în gât pe cei care l-au ajutat să fure ca în codru, astfel încât, și-a câștigat libertatea și dreptul de a rămâne cu prada furată. În schimbul acestui ”mic privilegiu” delatorul a umplut beciurile arestului preventiv cu nume unul și unul, reușind să destabilizeze scena politică a țării, oferind, în același timp, procurorilor DNA șansa de a se umfla, precum rânza unui curcan atins la amorul artei.

După șase luni de arestări preventive pe bandă rulantă, după șase luni acide de suspiciuni din partea anchetatorilor, coroborate cu tot felul de denunțuri, care mai de care mai aiuritoare, greu de repetat, fără ca să ne mai gândim la imposibilitatea demonstrațiilor acestora, clasa politică a decis să reacționeze. Să le arate neicușorilor cine este șeful. ”Vreți să ne tocați mărunt, mărunt, pentru ca, mai apoi, să ne perpeliți la foc mărunt, ia să vă luăm noi din mâinile voastre acaparatoare cuțitașul și să vă închidem focul, din motive ecologice!”

”Zece deputați,  nouă de la PSD și unul de la minorități, au depus la Senat un proiect de modificare a Codului de Procedură Penală care lasă procurorii fără o serie de instrumente de anchetă, îngreunează obținerea denunțurilor, face mai dificilă arestarea și reţinerea, reduce termenele de prescripție și introduce o noua infracțiune: abuzul de putere al organelor judiciare”.

Acest diagnostic este cel care a aruncat în aer liniștea procurorilor DNA, încercând să lustruiască din nou sintagma atac asupra independenței justiției. Iată că, de această dată, nu prea mai are ecou o astfel de. revoltă în portul Direcției Naționale Anticorupție. De această dată, abuzul de putere este vizualizat și întărit de însuși Traian Băsescu, părintele spiritual al acestui tip de Justiție, ”scăpată cu oiștea-n gard”.

Procurorii sunt nevoiți să-și trădeze slăbiciunile noilor coduri penale, care au dus la nevoia de a se mai construi pușcării în loc de școli și de spitale, ușurând la maxim munca anchetatorilor, care nu mai sunt nevoiți să aibă răbdare cu prezumția de nevinovăție, atâta timp cât, de exemplu, pentru ei lucrează sintagma ”îndoială rezonabilă” prin prisma căreia judecătorii pot să aresteze tot ce mișcă-n țara asta.

Modificarea firească și de bun simț a art. 103 alin. 2, Cod de Procedură Penală, prin introducerea sintagmei „Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea ca acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială” (în loc de îndoială rezonabilă) vizează impunerea unui standard de probațiune care, în viziunea neliniștiților procurori, puși astfel la muncă dreaptă și cinstită, este imposibil de atins.

Acest articol, ”coroborat” cu propunerea de modificare a art. 223 cu privire la condițiile de aplicare a arestării preventive, dă bătăi serioase de cap procurorilor obișnuiți mai întâi să obțină arestarea preventivă și mai apoi să treacă să ”lucreze dosarul în cauză”. Pentru anchetatori, modificarea propusă a acestui articol, cred ei, ar atrage imposibilitatea dispunerii acestei măsuri preventive anterior condamnării, prin introducerea sintagmei „numai dacă există probe concrete din care rezultă, dincolo de orice îndoială, că inculpatul a săvârșit o infracțiune”.

Dar, atunci când magistraților li se cere să răspundă pentru erorile lor judiciare, cred că formularea din lege este mai mult decât ambiguă. Reglementările actuale prevăd deja că exercitarea funcției cu rea-credință sau culpă gravă de către un magistrat, care a provocat în acest mod daune unei persoane, atrage, după caz, răspunderea penală, disciplinară și materială.

Este aproape imposibil să demonstrezi rea-credința, așa cu  este imposibil să explici care sunt îndoielile rezonabile, ce duc la aplicarea măsurii arestului preventiv. Atunci când te joci cu soarta omului sunt necesare reguli precise, simpli și ușor de explicat.

Cu această îndoială rezonabilă și rea-credință nu poți să ai pretenția la o independență reală a justiției.