Vinurile de Cotnari, premiate la Concours Mondial de Bruxelles

cotnariVinurile produse de compania SC Cotnari SA își mai adaugă în palmares încă trei medalii obținute la ediția de vară a concursului mondial de la Bruxelles. Vinul Grasă de Cotnari 1984 a fost premiat cu medalia de aur la „Concours Mondial de Bruxelles”, iar Tămâioasa Românească 2014 a primit medalia de argint. „Medaliile obținute ne aduc un nou motiv de încântare, dar în același timp nu pot decât să ne stimuleze să fim și mai competitivi. Cele peste 160 de medalii de aur obținute în ultimii zece ani la marile concursuri internaționale de vinuri arată că Compania Cotnari este lider incontestabil al vinurilor românești de calitate și își aduce din plin contribuția la menținerea României în elita Marilor Vinuri ale Lumii”, a declarat pentru AGERPRES Cătălin Grecu, directorul de marketing al SC Cotnari SA.