Fostul președinte Traian Băsescu a susținut, miercuri, că abordarea lui Eugen Tomac ”unionistă și de transfer a ceea ce este românesc în Republica Moldova trebuie să continue”, precizând că el va fi solidar cu acesta. ”Am discutat situația proscrisului Eugen Tomac, proscris pe listele administrației de la Moscova. (…) Tomac a fost și consilierul meu pentru diaspora. Probabil cele un milion de cărți pe care Eugen Tomac le-a trimis în Republica Moldova au deranjat. Probabil insistența pentru a mări numărul de burse pentru tinerii din Republica Moldova la 5.500 de la 130 pe an a deranjat. Probabil punctele de vedere pro-unioniste ale lui Eugen Tomac de asemenea au deranjat. Eu voi fi solidar cu Eugen Tomac în toată perioada cât o să aibă restricții de a intra în Federația Rusă. Și astăzi am discutat că abordarea lui și unionistă și de transfer a ceea ce este românesc în Republica Moldova trebuie să continue, pentru că Eugen Tomac a obținut 85% din voturi în Republica Moldova. Deci, ar fi o eroare să nu continue să activeze la fel ca până acum în relația cu Republica Moldova”, a adăugat Băsescu. Foști sau actuali responsabili europeni de rang înalt se află printre cele 89 de persoane declarate indezirabile de Rusia, pe această listă, publicată integral de postul finlandez YLE, regăsindu-se și cinci români: Adrian Cioroianu, Iulian Chifu, Eugen Tomac, Tiberiu Liviu Chondon și Gheorghe Hațegan.