24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
Nimic nu mai contează, nimic nu ne mai poate ajuta. Suntem pur și simplu abandonați în largul orgoliilor și vanităților rănite. Disputa politică s-a mutat cu bagaje cu tot pe teritoriul Justiției, singura în stare să suplinească efectele revoltelor din piețele publice ale țării. Deja procurorii DNA au această putere discreționară, de a scoate nu numai miniștri de la guvernare cât mai ales, iată, de a face ceea ce nici măcar președintele României nu este împuternicit de Constituție să o facă, scoaterea premierului de la guvernare, fără a mai fi nevoie de o moțiune de cenzură. Acest nefiresc transfer de putere, prin zona cititului printre rânduri ale unor legi, ce își scăpau piciorul puterii judecătorești pe teritoriul celorlalte două puteri ale statului de drept, legislativ și executiv, a dus astăzi la o misiune imposibilă a clasei politice actuale. Peste noapte aceasta s-a trezit supusă unei presiuni greu de ignorat și mai ales de făcut față, din partea procurorilor, cei care s-au trezit cu libertatea de a decide dacă vor începe urmărirea penală â cazul lui ”X” sau lui ”Y”, indiferent de ce probe puteau fi adunate la dosar. Cazul Mariana Rarinca a devoalat inconsistența unui dosar penal, ce ar putea să ducă la măsura arestului preventiv sau chiar a condamnării, măsuri suficiente pentru a-ți scoate adversarul politic din joc.
Nu știu încă dacă Klaus Iohannis este și el parte a acestui mecanism diabolic, pus în funcție și perfecționat de pe timpul lui Traian Băsescu, întru stăpânirea mișcărilor pe scena politică a țării. Nu știu dacă și Eduard Hellving, succesorul lui George Maior la conducerea SRI, a acceptat să intre în această horă, pentru a ține în funcțiune binomul SRI-DNA, singurul care oferea conducătorului șansa de a fi președinte jucător, de a reuși să stăpânească orice mișcare de culise, ce i-ar putea fi potrivnică.
Suntem puși într-o situație greu de gestionat. DNA, prin agresivitatea procurorilor din componența sa, reușește să înlocuiască, să simplifice, toate procedurile legale de suspendare sau chiar de demitere a unui prim ministru. Nu mai este nevoie de aprobarea cererii de începere a urmăririi penale de către Parlament, ce a simțit imixtiunile Justiției pe teritoriul celorlalte două puteri ale statului de drept (puterea legislativă și puterea judecătorească), astfel încât o simplă începere a urmăririi penale, pentru pretinse fapte săvârșite înainte ca primul ministru, de exemplu, să fi fost ales al poporului, să ocolească obligativitatea Parlamentului să se pronunțe pentru o astfel de cerere. De asemenea, începerea urmăririi penale, în cazul primului ministru Victor Ponta, îl face pe Klaus Iohannis să-i ceară acestuia demisia sau să-l suspende, chiar dacă doar Parlamentul României este abilitat de lege să ia în discuție o posibilă demitere, în urma trecerii prin vot a unei moțiuni de cenzură.
Suntem puși în situația de a arunca țara într-o nouă mineriadă, de această dată fără mineri. Cu o isterică scăpată în piețele publice și am numit-o astfel pe Alina Gorghiu, copreședintele PNL și cu un Vasile Blaga ce ar trebui să-și simtă turul pantalonilor aprinși de același DNA care, deocamdată, din anumite considerente slinoase și ținute la secret, îl sare cu vederea, se încearcă să se pună stăpânire pe piața publică a țării, acolo unde încep să se adune câțiva stimabili de-ai lui Vasile Blaga, din vechea gardă a PDL, cei care au reușit să aplaude inclusiv asasinarea poporului român, întâmplată în luna aprilie a anului 2010, atunci când Traian Băsescu ne-a tăiat beregata la toți, cu acele măsuri de austeritate, pe cât de tembele, pe atât de sângeroase și de inutile s-au dovedit, în cele din urmă.
Nimic nu mai este credibil. Nimic nu mai contează. Totul se învârte cum mai sunt învârtite legumele într-o ciorbă de primăvară, plină cu trufandale. Suntem debusolați. Nu mai avem repere. Suntem lăsați în mijlocul drumului, acolo unde în fața noastră este un imens nor de praf, pentru ca în spatele nostru să fie un imens nor de praf. De dincolo de aceste ziduri de praf se aud vaietele dinspre viitor și urletele din trecut. Suntem prizonierii nu știm cui, așa cum suntem lipsiți de orice punct cardinal credibil, față de care să încercăm să ne dovedim punctul geografic în care ne aflăm. Avem nevoie de repere, avem nevoie de o anume singurătate, care să nu mai fie trezită cu noaptea în cap de mascații unui regim, pe care nu avem cui să-l atribuim. Suntem, încercăm noi să ne identificăm, ai nimănui. Suntem cei fără de istorie. Suntem cei pedepsiți să fim cum alții nu au fost. Din când în când mai auzim, ca un punct de reper, istericalele Alinei Gorghiu și grohăiturile lui Vasile Blaga, singurele care ne duc înspre Klaus Iohannis, rămas pietrificat în strigătul său de complezență: Ghinion!
Aceștia suntem noi, aceștia sunt cei care încearcă să ne redescopere asemenea unui strat geologic.
