ABSURDISTAN

Oricât de îngăduitor aș încerca să fiu, gafele ”la foc automat” ale premierului Viorica Vasilica Dăncilă sunt de-a dreptul impardonabile. Suntem fixați pe crucea batjocurii, a bătăii de joc, a greșelilor fără drept de apel. De la inexplicabilele greșeli gramaticale, motivate doar de necunoașterea în profunzime a limbii române și până la greșelile flagrante de protocol și de cunoștințe politice, primul ministru Viorica Vasilica Dăncilă nu face altceva decât să ne facă de râs, să ne construiască o imagine de tip caricatură, lăsată voit în ploaie să se  amestece liniile, să devină o realitate cât se poate de ridicolă. Pentru acest tip de comunicare semnul prin linie nu poate să redea onomatopeele pe care doamna din Videle le provoacă ori de câte ori încearcă să țopăie, fie să evite scaunul pe care nu trebuie să se așeze, fie să fie salvată de consilierii săi în momentul în care a uita numele premieurlui invitat, fie să dea ochii peste cap de câteva ori în avans, atunci când confundă Muntenegru cu Kosovo. Mai nou, președintele Comisiei Europene sosit la București a fost uitat la aeroport, în timp ce Vasilica noastră rătăcea prin București, fructificând o bâlbâială a Protocolului și o incoerență a S.P.P -ului. Jean-Claude Juncker s-a văzut pur și simplu ”răpit” de sepepiști și dus direct la hotel, acolo unde au fost cazați toți participanții la summitul Inițiativa celor Trei Mări. Nu știu dacă această desincronizare a fost o lovitură dată sub centură de către SPP. Din ianuarie 2018, premierul Viorica Dăncilă şi membrii Guvernului au renunţat la serviciile SPP, după ce liderul PSD Liviu Dragnea l-a acuzat pe şeful SPP, Lucian Pahonţu, că ar avea tangenţe cu „statul paralel”.

Iată că a venit o scoaterea la tablă a doamnei prim ministru, la lecția ”Serviciul de Pază și Protocol”, lecție dovedită a fi străină, precum îi este gramatica limbii române. Atât ei cât și ministrului de resort, a se citi al Educației, cel care încearcă să promoveze tradiția și obiceiurile păstorești prin regionalism, arhaisme și nu în ultimul rând prin graiul neaoș fără de care, spune domnia sa, nimeni nu s-ar mai înţelege cu nimeni, acolo unde trăiește ”talpa țării”, de unde toți ne tragem.

Acum s-ar putea ca mingea la fileu să fie servită direct în terenul Palatului Victoria, chiar dacă dimensiunea gafei s-ar putea să ricoșeze mai puternic în curtea lui Liviu Drag nea. Spune-mi ce fel de premier impui, ca să-ți spun cine ești” – poate fi o nouă interpretare a clasicului avertisment: ”Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești!” Dacă urmărim două relatări ale aceluiași eveniment vom ajunge al aceeași concluzie, pe care tot încerc să o evit, să o amân, să o scot din calcule, dar , ca niciodată, numai situația aceasta ridicolă cu ”plătitul polițelor îmi tot iese în cale!”

Protocolul Guvernului României a fost informat de Reprezentanța Delegației Comisiei Europene în România că aeronava cu care se deplasează în România președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker va ateriza pe Aeroportul Băneasa, la ora 18.30, informații confirmate de documentele oficiale primite de la Bruxelles.

Premierul Viorica Dăncilă a plecat la ora 17.30 de la Palatul Victoria spre Aeroportul Băneasa. La ora 17.40, Protocolul Guvernului a fost anunțat de către directorul Aeroportului Băneasa că aeronava cu care vine în România președintele Comisiei Europene este posibil să aterizeze mai devreme decât ora anunțată inițial. La ora 18.00, premierul Viorica Dăncilă a intrat în Aeroportul Băneasa. Însă, SPP a preluat în coloană oficială delegația președintelui Comisiei Europene de la scara avionului și a plecat spre hotelul la care urma să fie cazată.

În comuniatul inițial, ce ni se povestește? Premierul Viorica Dăncilă ar fi trebuit să fie la Aeroportul Otopeni la ora 18:00, dar nu a ajuns la timp. Jean-Claude Juncker a așteptat-o 10 minute pe Viorica Dăncilă, după care a plecat la summitul Inițiativa celor Trei Mări. Cei doi oficiali aveau programate discuții timp de 15 minute, în salonul oficial al aeroportului. Preşedintele Comisiei Europene a venit la Bucureşti pentru a participa la summit-ul „Iniţiativa celor Trei Mări”.

Interesantă mi se pare replica fostului premier Victor Ponta, care nici de această data nu scapă ocazia de a exersa picătura chinezească asupra capului lui Liviu Dragnea. „Aceste gafe sunt de aşteptat când te iei după mintea lui Dragnea: îţi iei consilieri impuşi de el şi renunţi la SPP Am fost patru ani premier şi nu am întârziat niciodată la o întâlnire oficială deoarece consilierii şi aghiotantul de la SPP nu m-ar fi lăsat! Dar atunci România încă mai avea premier …. azi…?!”

Suntem în plin desert al Absurdistanului Aici o parte dintre oamenii mari se joacă de-a politica, iar ceilalți încearcă să demonteze moartea în componente, fără a mai ști cum să o facă la loc.

ADI CRISTI