La final de săptămână, ansamblul Palas continuă să le ofere ieşenilor şi nu numai evenimente deosebite.
Până duminică inclusiv, cei aflaţi în căutarea unui cadou special sunt aşteptaţi la etajul întâi al Atriumului, la Târgul Handmade. Clienţii vor putea alege dintr-o varietate de obiecte lucrate cu mult talent şi îndemânare, precum: cercei, coliere, brăţări, cutii de bijuterii, accesorii vestimentare, lumânări parfumate, genţi, mici tablouri etc.
Vineri, 3 iulie 2015, de la ora 19.00, toţi cei care apreciază muzica de calitate sunt aşteptaţi în parcul Palas, la un concert la care vor participa formaţii corale din Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova şi România. Evenimentul este organizat în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului-Concurs Coral Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu”, care se desfăşoară în perioada 1 -7 iulie, în diferite locaţii din Iaşi. Parcul Palas va găzdui şi luni, 6 iulie, de la ora 19.00, un concert coral susţinut de copii.
Sâmbătă şi duminică, de la ora 09.00, prichindei pasionaţi de navomodele vor participa cu propriile creaţii la competiţia organizată de Palatul Copiilor, pe lacul din parcul Palas.
Tot în prima zi de week-end, de la ora 18.00, clienţii din Palas Mall se vor delecta cu un fragment din piesa de teatru „Bădăranii”, pus în scenă şi interpretat de absolvenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi. Duminică, de la ora 18.00, este programat spectacolul teatral „Avarii”. Momentele artistice au fost pregătite de tineri cu ocazia susţinerii examenului de licenţă sau a dizertaţiei.
Ansamblul Palas celebrează multiculturalitatea, prin evenimente care aduc în atenţia publicului tradiţiile altor popoare. Sâmbătă,cea mai cosmopolită destinaţie de timp liber din nord – estul ţării sărbătoreşte Ziua Naţională a Statelor Unite ale Americii. Pe 4 iulie, clienţii Palas Mall vor fi răsfăţaţi cu un spectacol de muzică americană, care va avea loc de la ora 20.00, în Pavilionul Muzical din parc.
Duminică, de la orele 11.00 şi 17.00, sunt programate întâlnirile prichindeilor cu cele mai îndrăgite personaje din poveşti. În zona Intersport, cei mici vor putea aplauda marionetele Teatrului de Păpuşi „Aşchiuţă”. De la ora 15.00, sesiunile de shopping vor fi însoţite de ritmurile celor mai frumoase melodii, interpretate într-un recital de pian.
În plus, în această perioadă, brandurile din Palas Mall îşi răsfaţă clienţii cu promoţii de până la 70%.