SĂ NE CUNOAȘTEM, SĂ NE RECUNOAȘTEM

Adi Cristi

Putem spune, fără a exagera cu nimic, că România, în ultimul timp, a fost de fapt o Românie într-un singur picior. O Românie-cocostârc. Acest tip de identificare nu are în sinele ei doza necesară a aprecierii. Este pur și simplu o constatare, pe care privirea o poate face automat, din reflex, chiar și numai la nivel fotografic. Apeși de buton, nu înainte de a striga profesionistul îndemn: ”Uite, păsărica! Cheese! Nu avem de ce să ne ascundem, de ce să ne înspăimântăm sau chiar să trecem pe celălalt mal al reacțiilor violente, culminând cu gesturile suicidale.

Este prea multă îmbulzeală prin zonă pentru a fi atât de riguroși cu ținuta noastră. Ucrainenii și rușii se toacă prin sita măruntă, fără ca cineva să se întrebe ce se va face cu atâta tocătură, în timp ce grecii o fac pe-a proștii, atunci când creditorii le cer banii înapoi, plata datoriilor. Unii se omoară între ei gândind fiecare că luptă pentru țara lui, în timp ce grecii se tăvălesc pe jos ca orice alt mediteranean, doritor mai mult de spectacol decât să ia lumea în serios. Astăzi, elenii ar trebui să-i revadă pe genialii Nikos Kazantzakis și pe Anthony Quinn , cei care au scris și au dat culoare inegalabilului Zorba Grecu, carte, film , creații ce au împrietenit Grecia cu restul lumii.

Destinul Greciei trebuie căutat în acești doi creatori de geniu, fără a ne îndepărta prea mult de ”locul faptei”.

În sprijinul Greciei a mai sărit o dată și Turcia. Se pare că, sângerândele răni cauzate de spahii și de ieniceri, nu au cum să fie uitate, chiar și numai pentru că vecinul de la Est tot timpul a jucat rolul vecinului amenințător, cu care este bine să nu intri în conflict, dar nici să nu-i dai speranțe că s-ar putea bucura de îngăduința ta sau de ochiul tău anume închis.

România-cocostârc este creația de ultimă oră a lui Victor Ponta, postură care l-a făcut pe Gabriel Oprea să ”sară calul”, fără a schimba terenul de antrenament.

Revenirea lui Victor Ponta în Palatul Victoria se dorește a fi o punere la punct a tuturor derapajelor petrecute, fără doar și poate, cu ajutorul intervenției în forță a președintelui Klaus Iohannis.

Deocamdată el este privit cu acea condescendență necesară  protejării celui aflat în suferință, chiar dacă suferința propriu-zisă nu are nimic cu neuronii tracasați. Recuperarea lui Victor Ponta, după intervenția chirurgicală de la genunchi, nu depinde decât de medicii care știu să-și asume doar nevoile reale ale pacientului.

Pronosticurile cu întoarcerile intempestive ale lui Victor Ponta, că, vezi doamne, jilțul lui de prim ministru riscă să fie furat, sunt doar simple paie aruncate, este adevărat, pe un foc încă mocnind.

România are nevoie de un conducător vizibil, care știe să se uite în ochii românilor, pentru a le spune ce mai trebuie de făcut. De unde s-a plecat, unde s-a ajuns și ce mai urmează de făcut. Acesta este mesajul premierului responsabil, indiferent dacă textul va fi comunicat din picioare,  din cărucior, de pe patul de spital sau, mă rog, din biroul său de la Palatul Victoria. Cetățeanul are nevoie să știe nu atât despre postura în care se află premierul, la un anumit moment. Pe el îl interesează mai mult ce a făcut pentru el premierul și guvernul său. Care sunt promisiunile onorate și ce a mai rămas de onorat. Faptul că pe aceeași scenă politică mai vieţuieşte și opoziția, nu este un lucru rău, atâta timp cât ea este o opoziție profesionistă, care își înțelege menirea. Opoziția nu trebuie să transforme scena politică într-o arenă concentrată asupra măcelăririi dușmanului de moarte, atâta timp cât gestul politic îi implică pe amândoi actorii, cei aflați la putere, respectiv cei aflați în opoziție.

Pentru România nu cred că problema este Victor Ponta, Klaus Iohannis, Traian Băsescu, Alina Gorghiu, Emil Boc. Mult mai credibil ar fi să ne dăm seama că țara nu funcționează, chiar și numai pentru că nimeni nu s-a îngrijit să apese butonul, atâta timp cât toți erau preocupați cu spurcatul ”ca la ușa cortului” a celui de lângă el.

Este nevoie de ordine, dar mai întâi este nevoie de comanda: Stai! De o oprire din această bezmetică alergare este nevoie, pentru ca, mai apoi, să facem inventarul celor care au mai reușit să respire. Să ne cunoaștem, să ne recunoaștem, să ne ascultăm răbdători pentru ca doar apoi să încercăm să învățăm cum vom putea lucra împreună. Trebuie să înțelegem mai întâi de toate că este loc suficient pentru toți sub același soare, doar să ne dorim acest lucru.