GRECIA APARȚINE GRECILOR

Adi Cristi

Din nou despre greci. Nu vom vorbi despre Grecia, o țară în care Dumnezeu nu s-a sfiit să meargă în concediu, în a șaptea zi de la facerea lumii, atunci când și-a permis să se odihnească, să se adune, după ce a creat lumea și a dat-o, în stăpânire și creștere, omului. Grecia este o țară în care zâmbetul devine obligatoriu, atâta timp cât acesta reprezintă: bunăvoință, bucurie, petrecere, poveștile Olimpului, mituri, zei, cultură, civilizație, olimpiadă, spiritul fair play-ului…O țară în care filosofia, literatura, istoria, muzica și dansul au prelungit-o în lume, cum se mai prelungește umbra omului interpus Soarelui.

Grecia este mirifică, neadevărată, de poveste, îmbrățișată de ape, o mare peninsulă înconjurată de insulele paradisului.

Trebuie să ieșim din poveste, din poezie și să fim conștienți că fără Grecia nu poate să existe planeta în forma actuală, producându-se nu doar un dezechilibru fizic, cât mai ales un dezechilibru spiritual. Va fi mult mai grav decât a fost cu dispariția Atlantidei, cu pierderea în flăcări a Bibliotecii din Alexandria… Astăzi nu ne putem da seama ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă cele două mari pierderi ale omenirii nu ar fi avut loc. Cât de departe am fi ajuns astăzi, cât de mult am fi înaintat, față de evoluțiile noastre aduse în pragul începutul mileniului III! Grecia nu are cum să lipsească de la acest inopinat inventar al șanselor și al pierderilor pe care Pământul le-a avut de îndurat. Din acest colț de lume a început omul să-și gândească și mai apoi să-și regândească valorile umane, de care nu avea să se mai despartă, indiferent de câte milenii s-au lăsat trăite și împlinite de-a lungul istoriei antice și mai apoi a lumii moderne. Grecia aparține nu numai trecutului, nu numai prezentului, Grecia aparține  mai ales viitorului.

Despre România s-a spus, chiar și în sens peiorativ, că este o țară frumoasă, dar păcat e că este locuită. Nedreaptă și redundantă afirmație, doar pentru că poporul român a demonstrat, în decursul istoriei sale, că este un popor minunat, frumos și ospitalier pentru toți cei care ajung la noi, în calitate de prieteni și nu de dușmani.

Nici grecii nu se deosebesc de felul de a fi al poporului român. Și ei sunt prietenoși, ospitalieri, și ei nu ezită să-ți arate semnele unei prietenii, care încurajează și dezvoltă relația de amiciție, dincolo de fireasca precauție și complezență.

Ceea ce au grecii mai mult decât românii se numește: mândrie națională, demnitate națională, orgoliu de a fi grec și doar grec, atunci când cineva încearcă, cu drept sau fără drept, să atenteze la siguranța poporului elen. Indiferent de cât de îndreptățită este Uniunea Europeană de a-și cere banii înapoi, bani dați Greciei sub formă de împrumut, nimeni nu poate fi de acord ca această datorie să fie plătită cu prețul condamnării la moarte a cetățeanului grec. Chiar dacă pe fond situația Greciei este una complexă, fără a fi complicată, ea aduce aminte de situații similare, care ar fi trebuit să aibă o cu totul altă rezolvare, decât aceasta căreia și Grecia trebuie să-i facă față. Plata datoriei prin sacrificarea cetățeanului de rând!

România poate vorbi singură despre imensul sacrificiu făcut, aducându-și în față sutele de mii de victime, care au trebuit să plătească, prin suferință, ambițiile unor conducători, numiți călăii unei națiuni, amintindu-i pe Traian Băsescu, Emil Boc et.comp., toți cei care nu au ezitat să le îngăduie cea mai mare batjocură și umilință, îndreptate împotriva poporului român.

Grecii l-au scos în față pe Alexis Tsipras, sub formă de prim ministru kamikaze, pentru a-și proteja demnitatea de a nu accepta sacrificiul poporului, doar pentru că o serie de capete conducătoare au greșit în a aprecia situația reală a Greciei.

Nu știu care va fi deznodământul Greciei, în această Europă tensionată, și plină de răni sângerânde. Ceea ce știu cu precizie este că în Grecia, grecii aparțin demnității de a fi mai întâi grec și mai apoi dator vândut Europei, lucru care, pe fond, nici nu prea contează acum când în joc se află salvarea Greciei ca țară și a grecilor ca popor.

Mâine, poporul elen este chemat la urne să decidă ”Încotro, Grecia?” Sunt sigur că direcția nu poate fi alata decât în direcția în care grecii își dau mâna, construindu-și din nou unitatea care poate salva o națiune, o națiune care, la rândul ei, poate salva o țară.

Grecia va fi salvată de greci și mai puțin de Angela Merkel, oricât de mult îi place acesteia să joace rolul ”jandarmului Europei”.